Fetele de la Mureşul, învinse de HC Zalău. FOTO Sport
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 85 Vizualizări

Fetele de la Mureşul, învinse de HC Zalău. FOTO

Aflată în pauză competiţională, campionatul fiind întrerupt pentru acţiuni ale loturilor reprezentative, echipa feminină de handbal SC Mureşul Târgu-Mureş a disputat sâmbătă, pe teren propriu un joc amical cu formaţia HC Zalău. Ocupanta locului VI în Liga Naţională, echipa reputatului antrenor Gheorghe Tadici a demonstrat că vine din elita handbalului feminin românesc şi s-a impus cu un categoric 43-27 (22-15).

Aflată în pline pregătiri pentru disputarea turneului play-off, în care vor întâlni în 7, 10 şi 11 mai lidera Ligii Naţionale HCM Baia Mare, sălăjencele s-au instalat din debut la conducere şi au tratat partida cu maximă seriozitate. Mureşencele au reuşit în mai multe rânduri pe parcursul primei reprize să se apropie la patru, chiar trei goluri, dar plusul de experianţă şi de valoare, la care se poate adăuga şi cel al gabaritului superior a fost decisiv. Deşi numărul golurilor înscrise de echipa din eşalonul inferior poate fi considerat rezonabil, apărarea a fost deseori depăşită cu uşurinţă.

Vin alte întâlniri cu Liga

Cu trei etape rămase din acest sezon, echipa antrenorului Bukaresti Jozsef se află practic cu un pas în Liga Naţională, dar acest impact a fost unul dur. Mureşencele au jucat oarecum timorate şi au fost foarte des depăşite de contraatacurile rapide şi pătrunderi foarte eficiente ale echipei din Zalău. Înaintea disputării ultimelor trei etape, cu CSM Bistriţa, Naţional Râmnicu Vâlcea şi SCM U Piteşti, a doua în deplasare, Mureşul va mai avea cel puţin un contact cu echipe din Liga Naţională, dar din partea inferioară a clasamentului. Miercuri, 23 aprilie vor debuta la Târgovişte în Cupa României, împotriva celor de la CSM Ploieşti, iar, în caz de victorie vor întâlni învingătoarea din partida CSM Bucureşti-Corona Braşov. Campionatul se va relua în 3 mai, cu jocul împotriva CSM-ului Bistriţa şi Mureşul are nevoie de trei victorii pentru a-şi asigura promovarea.

Antrenorul mureşencelor a rulat întreg lotul, cu excepţia Dianei Şandru, aflată în recuperare. Cu HC Zalău au înscris: Moloci 12, Cioban 4, Biţiş 4, Klimek 3, Serediuc 2, Nagy B. 2. Au mai jucat: Diaconu şi Petruneac (portari), Avădanei, Nagy O., Fogarasi, Duca, T. Rad şi Bodor (jucătoare de câmp). De la oaspete, cele mai eficace au fost Crina Pintea şi Roxana Varga, cu 9, respectiv 6 goluri.

Acest articol este susţinut de Squash Center Mureş – http://squashmures.com/
Str. Cuza Vodă 24-26. Rezervări la 0741 920 010

[zizigallery id=1177]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE