Dr. Dora Santa, premiată pentru întreaga activitate Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 1723 Vizualizări

Dr. Dora Santa, premiată pentru întreaga activitate

Cu o activitate medicală de peste 30 de ani, cu multă dăruire şi dedicare, dr. Dora Santa, medic primar în medicina de familie, licenţiat în dietetică şi nutriţie, este un om care, pe lângă îngrijirile medicale primare, s-a implicat într-o mulţime de alte lucruri, înfiinţând şi una din primele policlinici private din judeţ, de unde s-au lansat medici celebri. Astăzi continuă să-şi mărească echipa medicală cu oameni devotaţi profesiei, punând un accent extraordinar pe partea de prevenţie. Dr. Dora Santa a primit, în semn de recunoştinţă, de la Colegiul Medicilor din Judeţul Mureş, o distincţie pentru întreaga activitate, fiind realmente surprinsă de această recunoaştere. Dumneaei ne-a acordat un interviu în care ne vorbeşte despre povestea din spatele Policlinicii Santa, dar şi despre medicii care au făcut parte din colectiv de-a lungul timpului.

Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră această distincţie?

Dr. Dora Santa: Pentru mine, distincţia primită de la Colegiul Medicilor înseamnă o recunoaştere, neaşteptată pentru mine, a ceea ce am realizat în decursul anilor. Practic m-a făcut să revizuiesc într-adevăr ceea ce am făcut. Pentru mine a fost un lucru natural, nu mi s-a părut nimic ieşit din comun şi nu am crezut că vreodată cineva va fi atent la ce am făcut în viaţa mea de medic de familie. Deci, înseamnă recunoaştere şi a fost cu atât mai plăcută această recunoaştere cu cât a fost o surpriză neaşteptată, pentru că noi, medicii de familie, nu am prea fost răsfăţaţi niciodată cu recunoaşteri şi mă bucur că sunt începătorul seriei de medici de familie care vor fi probabil recunoscuţi în continuare.

Rep.: Care este povestea din spatele Policlincii Santa?

D.S.: Oportunitatea de a deschide o policlinică a fost deosebită în viaţa mea, deci a fost şi un noroc că am avut prieteni care într-adevăr ne-au deschis acest drum şi ne-au stimulat să începem ceva nou într-o vreme în care puţini îndrăzneau. Bineînţeles, acest lucru s-a întâmplat cu sprijin ca şi în cazul celorlalte policlinici care s-au înfiinţat atunci, Carit-San şi Policlinica Hipocrate, deci fără ajutor nu s-ar fi putut întâmpla. Ceea ce ne-a călăuzit în tot acest timp a fost să oferim populaţiei servicii de altă calitate decât cum erau până atunci, deci de o calitate deosebită, să beneficieze de avantajele de a fi abonaţi la un grup de medici devotaţi care ştiu să lucreze în echipă, ştiu să colaboreze, pentru că de multe ori asistam la drama în care pacientul era trimis dintr-o parte într-alta şi se pierdea între atâtea moaşe, deci primul medic nu mai ştia ce a spus al doilea, nu era moda scrisorilor medicale. Din păcate, şi acum se confruntăm cu scrisori medicale goale, cu un diagnostic trântit acolo şi o reţetă, nu avem gândirea clinică pusă pe hârtia colegului care a văzut pacientul. În cadrul Policlinicii, putem colabora direct, deci putem să batem la uşa vecină, unde lucrează colegul la care am trimis pacientul şi invers. În prima fază am dezvoltat mai mult medicina de specialitate, pentru că înainte de reformă nu ştia lumea unde să ne pună. Majoritatea pacienţilor ne privesc încă ca pe nişte medici care le asigurăm transcrierea reţetelor, le scriem biletele de trimitere cât mai degrabă posibil şi mulţi renunţă la a intra în cabinet, la consultaţia aceea anuală, de bilanţ, care a fost implementată şi oficial în 2007-2008, când s-a produs totuşi ceva la nivel naţional pentru reabilitarea medicului de familie, pentru punerea lui în adevărata postură de medic de primă linie, care îşi cunoaşte pacienţii. La ora actuală începem să nu ne mai cunoaştem pacienţii din cauza dezumanizării actului medical şi în prima linie, pentru că suntem închişi în birocraţia impusă de Casa de Asigurări de Sănătate. Faptul că ni se limitează numărul de consultaţii ni se pare un dezavantaj enorm.

Rep.: Dr. Ileana Mihăescu spunea că de aici, de la Policlinica Santa, s-au lansat o mulţime de „pui”, medici care sunt celebri în Târgu-Mureş…

D.S.: În prima fază, după cum spuneam, am fost centraţi pe asigurarea unei medicine centrate pe pacient şi cu cât mai mulţi specialişti, cu un mic laborator, ca să nu trimitem pacientul în stânga şi-n dreapta. Am avut, pe lângă medicina de familie pe care o împărţeam cu o colegă, medici specialişti, pe soţul meu, care este internist, infecţionist, parazitolog, aveam medici pediatri de valoare, de primă linie, cum au fost dr. Csidey Jozsef, dr. Balazs Aniko, dr. Todea Csilla; medici ginecologi, cum ar fi dr. Frîncu Ioan, dr. Maior Maria Ruxandra, cu care suntem de 20 de ani împreună şi suntem foarte bune prietene; am avut şi colegi endocrinologi: dr. Balazs Jozsef; dr. Puskas Attila, ca medic internist, dr. Mathe Lehel, dr. Claudiu Molnar, dr. Claudiu Mărginean, dr. Radu Crişan, Szilagyi Ilona, psiholog, dr. Mona Togănel, ORL, dr. Juncu Alice, ORL, dr. Simu Lia, dermatolog, dr. Grama Ovidiu, ginecolog, dr. Szabados Csongor, cardiolog, dr. Szakacs Oszkar, cardiolog, dr. Grun Martha, deci pe undeva au luat un model, cum să facă o altă policlinică. Au fost colegi care ne-au mulţumit pentru faptul că au putut să participe în grupa noastră, au fost unii care au plăcut fără să ne dea bună ziua, dar eu prefer să-mi amintesc de cei care au plecat frumos, s-au despărţit frumos şi ne-au invitat la cabinetele lor şi ne-au spus că vor pleca în timp util.

Rep.: Şi continuaţi să vă măriţi echipa şi nu pot să nu remarc că sunteţi înconjurată de dieteticiene tinere şi foarte dedicate.

D.S.: Pentru mine, prevenţia a fost cea mai mare dragoste, deci eu cred că prin prevenţie poţi să economiseşti nu numai sănătate, ci şi energie şi bani, şi la nivel individual, dar şi la nivel de economie naţională. Este mult mai vesel să previi decât să tot peticeşti. Când îţi vine un bolnav de cancer în ultimul sau penultimul stadiu nu prea mai ai ce să peticeşti şi întotdeauna am dorit să fiu înconjurată şi în domeniul prevenţiei de colegi tineri, colege tinere care să fie într-adevăr devotate profesiei şi care vor să facă ceva bun. Dorim să dezvoltăm receptorii la prevenţia populaţiei.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE