“Să nu lăsăm în mâinile lui Dumnezeu ce putem face noi!”

Sărbătoarea Învierii Domnului Isus Cristos aduce în acest an un moment de bucurie pentru toţi creştinii, printre care şi credincioşii greco – catolici. Despre acest moment de bucurie ne-a vorbit  Flavius Miheţ, preot paroh la Parohia Greco-Catolică numărul 1 din Târgu-Mureş.

Reporter: Ce aduce special sărbătoarea Învierii Domnului?

Flavius Miheţ: 2014 este un an binecuvântat pentru toţi creştini din lumea întreagă pentru că şi în acest an sărbătorim împreună sărbătoarea învierii Domnului Nostru Isus Cristos, sărbătoarea de căpătâi a creştinătăţii despre Sfântul Apostol Pavel spunea: “Dacă Isus Cristos nu ar fi înviat, în zadar este toată credinţa noastră”.

Rep.: Mulţi privesc diferit această sărbătoare…

Flavius Miheţ : Felul în care este interpretată social Învierea Domnului Nostru Isus Cristos, ridică de fiecare dată semne de întrebare. De crezut crede toată lumea, că Isus Cristos a murit însă învierea lui Iisus este, din punct de vedere uman, actul cu cel mai mare impact al senzaţionalului. În scandalul Watergate din 1973, Nixon a avut atunci o echipă foarte bună care a încercat să acopere minciuna. Unul dintre acoliţii săi, Chuck Colson, intrase în puşcărie ateu şi a ieşit convertit la creştinism. Puterea lui de convertire a venit tocmai de la experienţa prin care a trecut. El a spus: “Dacă Isus Cristos nu ar fi înviat cu adevărat, cum ar fi putut acei oameni simpli, apostolii, să propovăduiască această realitate dacă ea ar fi fost minciună, atâta timp cât noi, având toate pârghiile şi toate instrumentele de manipulare nu am reuşit nici trei săptămâni să acoperim minciuna noastră. Dovada este că în învierea lui Cristos nu este deloc o minciună. O interpretare care am auzit-o recent este faptul că evengheliştii descriu diferit Învierea. Şi aici, fac trimitere la acelaşi eveniment senzaţional care s-a întâmplat, cel al Învierii lui Isus Cristos. Într-adevăr evangheliştii descriu diferit acest moment, o agitaţie totală, soldaţii fug la învăţătorii de lege şi la arhierei să spună ce s-a întâmplat, femeile mironosiţe fug la mormânt, de aici Maria Magdalena şi celelalte femei fug la Petru şi Ioan să le spună vestea minunată, Petru şi Ioan fug spre mormânt. Parcă este o debandadă totală în momentul Învierii. Eram în clasa a XII-a în timpul Revoluţiei şi fiecare relata în mod personal ce se întâmplă, însă adevărul era unul singur, dictatura a căzut şi poporul român era liber şi putea să-şi i-a destinul în propiile mâini. Nu găsesc o imagine mai uşor de înţeles asupra Învierii decât la acele evenimente.

Rep.: Cum trebuie să primească un creştin această bucurie a Învierii?

Flavius Miheţ : În primul rând cu pregătire. Sfântul Toma de Aquino are un tratat despre virtuţi, în care numeşte 134 de virtuţi, printre care una poartă numele de icunditas, adică bucurie. Bucuria nu este neaparat o virtute, ea este un condiment care dă de fapt gust, frumuseţe şi culoare tuturor celorlalte virtuţi. Ce este iubirea fără bucurie, cunoaşterea fără bucurie, umilinţa fără bucurie? Toate virtuţile pe care un creştin le poate avea trebuie condimentate cu acest icunditas. Bucuria este o stare care te inundă, iar pentru creştini ar trebui să fie o stare de viaţă. Bucuria nu se câştigă precum o sumă de bani la loz în plic şi apare pe neaşteptat în viaţă, bucuria se construieşte zi de zi, cărămidă cu cărămidă, şi cu cât reuşit să o construim mai ferm, cu atât ea va putea să fie într-adevăr o stare de spirit pentru noi. Chiar şi în această perioadă a Săptămânii Mari, pregătitoare a Învierii Domnului, poate fi trăită cu bucurie, bucuria de a fi împreună cu Cristos. În Săptămâna Mare, evenimentul care marchează mult aşteptările celor păcătoşi este imaginea de pe Golgota pe care Sfântul Augustin o descrie astfel: Tres erant in cruce: unus Salvator, alius salvandus, alius dam-nandus: omnium par poena, sed impar causa. Trei erau pe cruce, un Salvator, un salvat şi un condamnat, toţi în suferinţă, dar la care diferă motivaţia. Cristos suferă pentru a ne răscumpăra din robia diavolului, tâlharul din stânga suferă, osândă care se arată fără folos pentru el, pentru că se răzvrăteşte împotriva suferinţei şi îl ironizează pe cel care era răstignit lângă el, pe când cel din dreapta îi spune Mântuitoprului: “Pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru împărăţia Ta”. Procesul de beatificare în urma căinţei şi a cererii de ajutor din partea lui Cristos este unul foarte simplu, azi vei fi cu mine în Rai, azi, nu cândva, nu într-o zi. Ca figură de stil, traducătorii Sfintei Scripturi, indiferent de limbă păstrează acest pleonasm, Cu mine în Rai, căci ce altceva este Raiul decât a fi împreună cu Cristos. Chiar dacă eşti sub cruce, chiar dacă eşti în încercare, chiar dacă ţi-e greu, împreună cu Cristos este un timp de bucurie şi o pregustare a Raiului.

Rep.: Care este semnificaţia Luminii?

Flavius Miheţ : Toate evenimentele majore în viaţa creştină sunt însoţite de Lumină. La Naşterea Mântuitorului Cristos, lumina, steaua care conduce magi, lumina care se opreşte asupra locului unde era aşezat pruncul, lumina pe parcursul vieţii publice a Domnului Nostru Isus Cristos. De asemenea, la Schimbarea la faţă, lumina care îi face pe cei trei apostoli să-şi aplece capetele, lumina pe care o vede Constantin cel Mare care-l ajută să se convertească. Lumina pe care noi o purtăm vine să joace această semnificaţie. Eu obişnuiesc în viaţa creştinilor din parohie pe care îi iau de mici, prin botez, chiar din acest moment le cer să aibă o lumânare care are trei fitile, unul pentru primirea sacramentelor, apoi taina mirului şi primirea Sfintei Euharistii. Acestea vor aminti mereu creştinului că reuşeşte să facă paşii curaţi spre Lumină. Această simbolistică în casa creştinului însoţeşte apoi şi momentele de rugăciune, momentele frumoase ale vieţii. Mereu există o lumină care însoţeşte viaţa creştinului, până la momentul morţi când tot lumina este alături de noi, chiar şi în momentul când părăsim această Vale a Plângerii.

Rep.: Există oameni care privesc această sărbătoarea ca fiind doar zile libere şi un meniu mai bogat pe masă…

Flavius Miheţ : Aceştia privesc Învierea ca o sărbătoare a lor. Întâi de toate, sărbătoarea creştină este sărbătoarea lui Dumnezeu. Dacă vom reuşi să o trăim aşa, cu siguranţă nu va trebui să sunăm la SMURD că ne-am ciumurlit, nici nu trebuie să ne adune lumea de pe străzi şi nici nu vom auzi scandaluri şi vorbe urâte. Dacă vom trăi cu adevărat această sărbătoare a Învierii Domnului ca o sărbătoare a lui Dumnezeu, timpul acela liber va fi cu adevărat un timp bine folosit, pe care ştim să-l dăruim şi lui Dumnezeu, un timp pe care ştim să-l dăruim familiei şi celor dragi pentru a se bucura împreună cu noi şi Dumnezeu să rămână în mijlocul nostru.

Rep.: Poate fi această sărbătoare un nou început?

Flavius Miheţ : Fiecare început de zi, fiecare zi binecuvântată de Domnul este pentru noi un nou început. Sfântul Padre Pio obişnuia să se roage, o rugăciune foarte simplă pe care o recomand fiecărui creştin, “Doamne, îţi recomand trecutul meu milei şi îndurării Tale, prezentul, dragostei Tale, iar viitorul, proniei Tale Dumnezeieşti.” Cu siguranţă în înţelepciunea Sa, Dumnezeu ştie să reverse în fiecare suflet şoapte frumoase care pot să se transforme în adevăratul ucenic a lui Cristos, şi de ce nu, un lampadofor pentru a lumina întunericul lumii care copleşete acum parcă tot mapamondul.

Rep.: Faptul că în acest an Paştele cade în aceeaşi zi pentru toţi creştini, poate fi un îndemn la unitate în aceste vremuri în care oamenii sunt tot mai dezbinaţi?

Flavius Miheţ : Cu siguranţă, poate fi o provocare la unitate. Eu predau în şcoli, lucru care îl fac din 1992. Foarte mulţi copii de alte confesiuni vin şi participă la orele care le ţin unde nu caut să dau motive însă de fiecare dată când vorbesc, pornesc de la acest principiu, al unităţii. Dorinţa Mântuitorului şi rugăciunea arhierească din Grădina Ghetsimani spune atât de frumos ca “toţi să fie una precum Eu şi Tine Tată una suntem”. Această dorinţă de testament a Domnului Nostru Isus Cristos ar trebuie să o caute, să o împlinească fiecare preot, fiecare laic, fiecare episcop, fiecare deţinător al puterii vremelnice pe acest pământ, pentru că în zadar ne străduim a fi orice dacă nu vom putea trăi împrteună cu ceilalţi. Sunt bariere artificial impuse între noi, fie că ne prevalăm de problema calendarului, de problema ritului, de varii motivaţii şi interpretări omeneşti a cuvântului lui Dumnezeu. Acestea sunt bariere artificiale impuse de către alţii între noi. Omul de rând ştie să trăiască cu adevărat unitatea, ştie să bată la uşa vecinului să-i spună Cristos a Înviat. Noi trebuie să avem înţelepciunea şi dragostea pentru a pregăti acest moment al unităţii. Să nu lăsăm în mâinile lui Dumnezeu ce putem face noi. Să-l lăsăm pe Dumnezeu să facă lucrurile care la noi sunt cu neputinţă, însă cu credinţa tare vom avea puterea să depăşim noi aceste obstacole.