Home / Social / Manifestările pascale, asigurate de jandarmi

Manifestările pascale, asigurate de jandarmi

Distribuie

Jandarmii Grupării Mobile Târgu-Mureş vor fi prezenţi şi anul acesta la asigurarea măsurilor de ordine şi linişte  publică cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale. „Jandarmii Grupării Mobile vor asigura aceste măsuri în sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş cât şi în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş şi în cooperare cu efective ale Poliţiei Locale Târgu-Mureş, pe parcursul a două zile.De asemenea, 12 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile vor asigura măsuri de ordine în noaptea de Înviere prin patrule de jandarmi ce vor asigura liniştea şi ordinea publică necesară desfăşurării în bune condiţii a manifestărilor religioase ocazionate de sărbătoarea „Învierea Domnului” la mănăstirea Recea şi la schitul de la Dumbrăvioara”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Gruparea Mobilă de Jandarmi Târgu-Mureş.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Carduri sociale de alimente și mese calde. Cum pot fi obținute și care sunt categoriile de beneficiari?

Distribuie Persoanele defavorizate din Municipiul Târgu Mureș care beneficiază de tichete sociale electronice pentru alimente …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.