- alex.toth
- 0 comentarii
- 211 Vizualizări
„Telefonul Copilului şi Echipa mobilă”, proiect de 300.000 euro
18 aprilie 2014Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş va depune o cerere de finanţare în valoare de 300.000 euro pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea în judeţul Mureş a reţelei interinstituţionale de prevenire, intervenţie şi combatere a violenţei asupra copiilor”.
Ambulanţă socială împotriva abuzurilor
Proiectul va fi depus în cadrul programului RO 10 „Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea incluziunii sociale” finanţat prin intermediul mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (Granturile SEE) 2009-2014, scopul principal al proiectului fiind înfiinţarea în structura DGASPC Mureş a unei noi structuri denumită „Telefonul Copilului şi Echipa mobilă”. „Este vorba de un proiect pe care l-am gândit pentru îmbunătăţirea acestui serviciu pe care practic îl avem şi astăzi, Serviciul de Intervenţie în Regim de Urgenţă – „Telefonul Copilului şi Echipa mobilă”. Este vorba despre un serviciu care înseamnă o ambulanţă socială ca să spun aşa, de protecţie a copiilor împotriva abuzului, neglijenţei şi a violenţei, un serviciu care funcţionează şi astăzi dar dorim să îl relocăm la o altă adresă, întrucât clădirea actuală este retrocedată şi stăm în chirie. Cu ocazia aceasta ne-am gândit să accesăm aceste fonduri care nu trebuie returnate, pentru îmbunătăţirea serviciului în sensul că dorim să cumpărăm o centrală telefonică pentru asigurarea acelei linii gratuite pentru sesizări şi achiziţionarea a două autoturisme cu care să ne deplasăm în condiţii optime pe teren la sesizări şi nu în ultimul rând să facem parteneriate cu autorităţile locale unde aceste fenomene apar mai des. Am selectat deja mai multe primării cu care dorim să încheiem parteneriate, să facem traininguri astfel încât personalul să ştie exact ce are de făcut în asemenea situaţii. Totodată, dorim să încheiem convenţii de colaborare şi cu ONG-uri care au activitate pe această linie, de prevenire a violenţei în familie sau asupra copiilor”, a declarat Schmidt Lorand, directorul DGASPC Mureş.
Imobil nou asigurat de Consiliul Judeţean
Miercuri, 16 aprilie, consilierii judeţeni au aprobat, într-o şedinţă ordinară de lucru, punerea la dispoziţia DGASPC Mureş a unui imobil aparţinând Consiliului Judeţean Mureş, astfel încât serviciul să poată funcţiona în condiţii optime. În prezent, „Telefonul Copilului şi Echipa mobilă” funcţionează pe strada Revoluţiei 45 din Târgu-Mureş, într-o clădire care a fost retrocedată. „Valoarea proiectului este de 300.000 de euro, plafonul minim pe care îl ţintim, cu o implementare de un an şi şapte luni şi cu o sustenabilitate de cinci ani. În sensul acesta am înaintat respectivul proiect de hotărâre, astfel încât Consiliul Judeţean ca şi proprietar al clădirii să îşi dea acordul asupra folosirii acestui imobil în scopul proiectului şi pentru a susţine acest proiect încă cinci ani după încheierea implementării. Astăzi, serviciul de care vorbeam funcţionează pe strada Revoluţiei numărul 45. După cum se cunoaşte, această clădire se va retroceda şi faptic şi ne vom muta pe strada Strâmbă numărul 30 din Târgu-Mureş, într-o clădire pe care o vom elibera în curând. Aici funcţionează un Centru pentru copii cu dizabilităţi, dar în urma deschiderii Centrului de la Luduş adulţii cu dizabilităţi din acest serviciu vor fi admişi la Luduş şi astfel vom avea spaţiu suficient să organizăm serviciul de care vorbeam la noua locaţie”, a precizat Schmidt Lorand.
0265-983, viitor număr gratuit
Potrivit acestuia, în vederea desfăşurării activităţii noii structuri se propune: activarea numărului unic 0265-983 ca serviciu gratuit de semnalare a cazurilor de abuz, neglijare şi/sau exploatare a copilului, elaborarea unui ghid metodologic de acţiune/intervenţie, achiziţia a două autoturisme şi dotarea unui spaţiu cu echipamentele necesare, centrală telefonică, căşti cu microfon, calculator, fişet pentru arhivarea documentaţiei, mobilier. “Se propune, de asemenea, angajarea unui număr de opt persoane, cinci asistenţi sociali şi trei psihologi, ale căror salarii vor fi suportate prin proiect pe durata de implementare a acestuia şi nu în ultimul rând, acreditarea şi licenţierea acesteia, conform prevederilor legale în vigoare”, a subliniat Schmidt Lorand.
- Etichete:
- DGASPC Mureş
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu