Laura Cosoi a sărbătorit Paştele în Mureş Monden
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 443 Vizualizări

Laura Cosoi a sărbătorit Paştele în Mureş

Dans, film, fotografie, fashion, reţete sănătoase, călătorii. Vorbim despre Laura Cosoi, o vedetă tare îndrăgită în peisajul monden românesc. Dacă anul trecut, de Paşte, aceasta a fost în Ierusalim, în acest an a ales să-şi petreacă Sărbătorile Pascale în familie, într-un loc simplu, de la ţară, unde se simte acasă, în satul Băla din judeţul Mureş. Vedeta a transmis pe blogul personal că iubeşte România şi s-a arătat de-a dreptul îndrăgostită de satul din Podişul Transilvaniei. Laura Cosoi a vopsit ouă, a mers la biserică, a luat masa în familie şi a realizat o şedinţă foto naturală, care a redat o mică parte din minivacanţa la ţară.

„Cel mai frumos loc din lumea asta este acasă, la ţară. Sunt sigură că şi tu ai o legătură specială cu locurile în care ai crescut, acolo unde de fapt te-ai format. Cred cu adevărat că România este cel mai frumos loc de pe pământ, pentru că este acasă şi mai cred că la ţară, în natură, putem să ne găsim adevăratele valori care ne fac oameni. Simplitatea, credinţa, întoarcerea la rădăcini, la tradiţie, preţuirea naturii şi raportarea la autenticitate, ne fac pur şi simplu mai buni. Iar eu iubesc această ţară. Salutări de la Băla, un sat aşezat în Podişul Transilvaniei, de care m-am îndrăgostit. Sunt atât de mândră că sunt româncă. Anul trecut, cu o săptămână înaintea sărbătorilor de Paste, am vizitat Ierusalimul şi m-am bucurat nespus de vizita la Mormântul Sfânt despre care ţi-am povestit. Anul acesta sărbătoresc în familie, mă bucur de prezenţa celor dragi, vopsim ouăle, mergem la biserică şi luăm masa împreună ca de fiecare dată”, a scris Laura Cosoi pe blog.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE