Home / Invatamant / Elevii de la “Europa”, Premiul I pe ţară

Elevii de la “Europa”, Premiul I pe ţară

Distribuie

În perioada 7-11 aprilie, municipiul Timişoara a fost gazda Olimpiadei Naţionale de Ştiinţe Socio-umane, judeţul Mureş fiind reprezentat la toate ciclurile de învăţământ. “Cei mai mici dintre ei, reprezentanţii ciclului primar, ne-au adus cea mai mare bucurie”, a declarat Niţă Fănică, inspectorul şcolar pentru ştiinţe socio-umane.

Diplome şi premii în bani

Elevii care au onorat nu doar clasa şi şcoala de provenienţă, ci învăţământul mureşean în ansamblu, au fost componenţii echipei de la Şcoala Gimnazială “Europa”, elevii clasei a IV-a A, Diana Găbureac şi Cristian Mureşan, coordonaţi de Amalia Sigmirean. Aceştia au participat la Olimpiada de educaţie civică, obţinând premiul I la concursul care a avut parte de o participare numeroasă. Au fost desigur recompensaţi cu diplome, dar şi cu un premiu în bani, care i-a luat prin surprindere pe copii. “Nu ne aşteptam să primim şi altceva decât diplome, aşa că nu avem nici idei pe ce o să ne cheltuim premiile”, au spus copiii, care au ţinut totuşi să sublinieze că, deşi se bucură de ele, mai mult se bucură de rezultatele obţinute şi de mândria pe care au adus-o clasei şi şcolii. “Rezultatul nostru este rezultatul muncii în echipă”, au spus copiii, modeşti. “Într-adevăr, a muncit toată clasa la pregătirea proiectului participanţilor, fiind chiar bucuroşi că pot contribui chiar şi numai cu o idee la efortul pregătirilor”, a relatat Amalia Sigmirean. Profesoara a subliniat însă în repetate rânduri că reuşita le aparţine celor doi, nedorind să îşi revendice nici cel mai mic merit. “Ei au muncit, s-au documentat, au învăţat cu maximă seriozitate, rolul meu nu a fost mai important decât al unei baghete de dirijor”, a spus, cu modestie, Amalia Sigmirean.

Rezultatele de acum, început de drum

Copiii au demonstrat că lucrează în echipă, răspunzând la unison la întrebări. “Ne place mult această disciplină. Putem învăţa multe despre umanitate, despre drepturile copilului”, a spus Diana, afirmaţie completată de Cristian. “Trebuie să ne cunoaştem drepturile, dar să nu uităm că avem şi responsabilităţi şi obligaţii”, a completat acesta. Tema concursului a fost capitolul din Convenţia Copilului privitor la drepturile copiilor cu dizabilităţi. “Ne-a plăcut tema concursului, doamna învăţătoare ne-a vorbit mult despre persoanele cu dizabilităţi. Considerăm însă că primul nostru concurs naţional reprezintă doar începutul unui drum, iar rezultatul de acum ne obligă să demonstrăm în continuare”, au spus copiii, dând dovadă de maturitate. “Această clasă este una deosebită. Mulţi dintre ei au participat la diverse concursuri, majoritatea obţinând rezultate foarte bune. Unii ajung mai repede la nivel de performanţă, iar cei care nu au ajuns încă, vor ajunge cu siguranţă”, a adăugat profesoara, manifestând încredere maximă în elevi. “Rezultatele bune şi foarte bune se datorează şi unei colaborări excepţionale cu părinţii, fără de care nu se pot obţine rezultate”, a încheiat profesoara, împărţind cu generozitate reuşitele.

Edith VEREŞ


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Editura Edu din Târgu Mureș, sau o poveste despre inovație în educație

Distribuie Privind rezultatele ultimei licitații de manuale școlare pentru clasele I și a II-a, organizată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.