Home / Invatamant / 2.000 de cărţi de admitere, vândute de UMF

2.000 de cărţi de admitere, vândute de UMF

Distribuie

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu-Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat marţi, 29 aprilie, că tirajul de 2.000 de exemplare a manualului de Anatomie şi Fiziologie a editurii Barron’s, pentru care instituţia a cumpărat drepturile de autor şi a obţinut exclusivitate în România, din care se va da admitere la Medicină, începând cu acest an, la Biologie, a fost epuizat, informează Agerpres. „Noi am cumpărat drepturile de autor şi de traducere în limba română şi maghiară pentru România, de la editura Barron’s din Statele Unite. Practic, această carte este identică, inclusiv la grafică – aşa era şi contractul – cu varianta în limba engleză. Într-o primă etapă, am tipărit 1.400 de exemplare în limba română şi 600 în limba maghiară”, a arătat rectorul UMF Târgu-Mureş.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

INTERVIU – Patru elevi de la „Papiu”, calificați la Etapa Națională a Olimpiadei de Matematică. „Matematica este regina tuturor științelor”

Distribuie Performanță demnă de admirație și aplauze pentru patru elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.