Home / Business / Jurnal economic

Jurnal economic

Distribuie

TERMEN FISCAL PRELUNGIT CU O ZI
Data limită pentru declaraţiile anuale de venit este 26 mai 2014
*Termenul pentru depunerea declarațiilor anuale de venit pentru persoanele fizice se prelungește cu o zi până luni, 26 mai, în condițiile în care termenul prevăzut în Codul Fiscal – 25 mai – este într-o zi nelucrătoare (duminică). Până la această dată persoanele fizice care obțin venituri supuse declarării trebuie să depună declarațiile anuale privind veniturile realizate pe anul anterior. Persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, care în anul anterior au realizat pierderi/care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal/ cele care estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior, trebuie să depună odată cu declarația privind venitul realizat și declarația privind venitul estimat/norma de venit. De asemenea, persoanele fizice care obțin venituri din activități agricole trebuie să depună depună declarația 221 pentru anul în curs, iar persoanele fizice care au realizat în anul 2013 venituri din salarii și asimilate salariilor pot depune formularul 230 pentru destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual către o entitate nonprofit.
ÎNCASĂRI MAI MARI LA ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR
Instituţia a încasat în luna aprilie venituri de peste 17 miliarde de lei
*Agenția Națională de Administrare Fiscală a încasat, în luna aprilie 2014, venituri de peste 17 miliarde de lei, în creștere cu 8,5% decât în perioada similară din anul 2013, se arată într-un comunicat al instituției. La bugetul de stat s-au încasat aproximativ 12 miliarde de lei, mai mult cu 12,45%. La impozitul pe profit s-au încasat 2,497 miliarde de lei. O creştere se înregistrează şi la impozitul pe venit. La încasările din taxa pe valoarea adăugată se constată o creştere cu 12,58%. În schimb la Bugetul asigurărilor sociale de stat veniturile încasate au înregistrat o scădere.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Parc fotovoltaic construit în județul Mureș, pe un teren de 41,9 de hectare

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.