Home / Social / FOTO: Cultură, sport şi distracţie la Zilele Sângeorzene 2014

FOTO: Cultură, sport şi distracţie la Zilele Sângeorzene 2014

Distribuie

Comuna Sângeorgiu de Mureş a îmbrăcat straie de sărbătoare între 22 şi 27 aprilie, ediţia din acest an a Zilelor Sângeorzene fiind considerată cea mai reuşită dintre cele 20 organizate până în prezent.

Manifestarea a fost organizată de Primăria comunei Sângeorgiu de Mureş, edilii încercând – şi reuşind – să conceapă un program valoros, echilibrat şi bogat în evenimente, astfel încât categoriile de vârstă şi sociale să fie mulţumite. „În acest an am ajuns la ediţia a 20-a a Zilelor Sângeorzene, dar a treia ediţie mai amplă. De trei ani am ieşit chiar pe stradă, cu concerte şi festivaluri de mai mare amploare. Dacă iau în considerare numărul participanţilor de la diverse manifestări, concerte, expoziţii, pot spune că a fost cea mai reuşită ediţie din cele 20 de până acum. O altă concluzie pe care v-o pot mărturisi este că valoarea Zilelor Sângeorzene a fost dată de faptul că localnicii au participat în număr mare nu numai la concertele din aer liber sau la corturile cu mici şi bere, ci şi la evenimente de mare interes cum ar fi lansări de carte, expoziţii foto şi de pictură, Seara vârstnicilor, Festivalul coral, aniversarea a 50 de ani de activitate a unui dirijor din comună, ceea ce mă încurajează să organizăm cât mai multe de astfel de activităţi. Ca succes clasific şi faptul că în comparaţie cu 2013, an în care am avut 20 de corturi cu expoziţie cu vânzare de artă meşteşugărească autentică, anul acesta am avut 45 de meşteşugari”, a declarat Sofalvi Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureş.

Condiţii optime pentru copii şi credincioşi

De asemenea, organizatorii Zilelor Sângeorzene au dat o atenţie sporită atât activităţilor pentru copii, cât şi credincioşilor din comună care au avut la dispoziţie un cort special. „O altă noutate a fost faptul că am organizat o locaţie specială pentru copii, cu corturi, cu activităţi creative nu numai pentru copii mici, ci şi pentru fraţii lor mai mari sau părinţi. De asemenea, în premieră am organizat un cort creştin, ecumenic, în centrul comunei, la care au venit şi preoţii locali de la toate confesiunile, şi unde oamenii au venit şi au discutat despre lucruri mai puţin lumeşti, mai frumoase, care îmbogăţesc sufletul, şi au cumpărat cărţi creştine şi au ascultat muzică creştină. Cortul a avut un succes mare şi mă bucur deoarece spun eu, ca primar creştin bucuria mea este ca oamenii să se îmbogăţească nu numai din punct de vedere material, ci mai ales spiritual. Pe scena mare au urcat, pe lângă mari protagonişti şi personalităţi din lumea muzicii uşoare şi populare, şi trupe de muzică creştină. Ca o parte a Zilelor Sângeorgiene a fost faptul că ne-am apropiat mult de copii mici prin diferite programe, inclusiv Festival de dans românesc, maghiar şi ţigănesc şi prin programul special „Talente sângeorgiene”, la care a avut posibilitatea să urce pe scenă orice sângeorgian care a considerat că are un talent în domeniul sportului, cântecului sau al dansului”, a explicat Sofalvi Szabolcs.

Străzi reabilitate, predate festiv

O activitate inedită în programul Zilelor Sângeorzene din acest an a constituit-o predarea festivă a mai multor străzi reabilitate în decursul ultimelor 12 luni cu fonduri europene. „Ne-am gândit că dacă tot am reuşit la sfârşitul anului trecut să asfaltăm 15 străzi, să le predăm în mod festiv, să mă duc şi eu pe străzile respective şi să stau de vorbă cu oamenii. Astfel, am primit idei chiar de la localnici care mi-au oferit şi diverse cadouri simbolice. De exemplu, pe strada Salcâmilor am plantat câţiva puieţi şi localnicii mi-au oferit un pămătuf pentru şters praful şi au spus că nu mai au nevoie de el pentru că nu mai este praf la ei pe stradă. Pe o altă stradă, oamenii mi-au dăruit o statuietă în formă de vultur, cu explicaţia că vulturul simbolizează libertatea şi ei se simt foarte liberi de când pot circula civilizat, ca în Europa, pe strada lor”, a afirmat Sofalvi Szabolcs.

Respect pentru seniorii comunei

Pentru categoria oamenilor mai în vârstă, edilii au organizat mai multe activităţi, cel mai emoţionant dintre acestea fiind vizitarea a doi locuitori în vârstă de 99 de ani. „Am organizat o seară specială pentru vârstnici şi am efectuat o vizită la domiciliul celor mai în vârstă locuitori ai comunei, este vorba de două persoane în vârstă de 99 de ani, Bota Fironia şi Janossy Erzsebet, unde şi eu personal am avut parte de o revelaţie greu de descris în cuvinte. La un moment dat, doamna de 99 de ani care e activă – iese în grădină şi povesteşte despre trecutul ei – a spus cu ochi vioi că dacă ştia că venim în vizită ar fi preparat o prăjitură. Mi-a lăsat un sentiment frumos şi a împărtăşit totdată secretul vieţii lungi, să munceşti întotdeauna cu suflet şi să te rogi în fiecare zi la Dumnezeu”, a precizat primarul comunei Sângeorgiu de Mureş.
Totodată, au fost acordate distincţii post mortem de cetăţeni de onoare unui număr de trei persoane care nu mai sunt în viaţă, personalităţi marcante ale comunei: profesorul Pupp Jozzsef, scriitorul şi caricatoristul Romeo Soare şi învăţătorului Lorincz Andras.

Maraton cu peripeţii

Primarul a participat şi la maratonul comunei, activitate sportivă începută cu oarecare peripeţii, dar finalizată cu brio de edilul şef al comunei. „M-am pregătit serios, cu echipament sportiv, doar că înainte de a începe alergarea mi-am dat seama că mi-am uitat acasă adidaşii. Astfel, decât să alerg în pantofi, mi-am dat jos pantofii şi am alergat desculţ, pe covorul nou de asfalt, astfel încât activitatea a avut un caracter inedit şi am simţit că am predat în mod original aceste străzi. Cred că am reuşit să evidenţiem faptul că ne preocupă ceea ce se întâmplă în comună în ceea ce priveşte gradului de civilizaţie al comunei prin dezvoltarea infrastructurii şi doar după aceea să ne distrăm, să dansăm sau să bem o bere”, a conchis Sofalvi Szabolcs.

Text: Alex TOTH
Foto: ROZSNYAI Hunor

 

[zizigallery id=1209]

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.