Duelul ASA-Universitatea, în vremuri noi FC Municipal
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 92 Vizualizări

Duelul ASA-Universitatea, în vremuri noi

asa-craiovaDupă doar trei zile de la re-debutul Târgu-Mureșului în cupele europene la fotbal, vicecampioana ASA Târgu-Mureș, liderul la zi după trei etape a noii ediții întâlnește duminică, 2 august, de la ora 21.00, pe teren propriu, CS U Craiova.
Partidele ASA-Universitatea erau meciuri care în urmă cu peste patru decenii constituiau dueluri între echipe care reprezentau fotbalul românesc în Europa. Sărim însă de la confruntarea la care ”Campioana unei mari iubiri”, prima echipă din România care reuşea să se califice într-o semifinală de europeană, în UEFA la vremea respectivă, întâlnea una prezentă trei ediții la rând în UEFA, ASA, care nu mai e nici ea ”Armata”.
Atât echipa din ”Bănie”, cât și noua ASA au revenit în prim plan, dar cu noi statuturi, noi pretenții și ambiții.

Duel mutat de la promovare la lupta pentru podium
După doi ani petrecuţi în Liga I, între 2010 şi 2012, echipa născută în 2008, FCM Târgu-Mureş a petrecut alţi doi în cea secundă. Primul l-a peterecut în semianonimat, în al doilea s-a mobilizat pentru revenire, reluând numele fostei echipe, ASA. Erau două adversare din Craiova, ambele purtând numele ”Universitatea”, una FC, cealaltă CS. Prima a clacat în retur după finanţatorul ei, a doua a intrat în lupta pentru promovare. ASA a obţinut în extremis o remiză pe teren propriu, 1-1 în etapa a IV-a din tur. În retur au dominat clar şi s-au impus cu 2-1 la Craiova. Ambele s-au calificat în play off-ul pentru promovare, disputat în premieră. În primul joc, din nou la Târgu-Mureş, ASA s-a impus de această dată foarte clar, scor 4-1. În returul minicampionatului, mureşenii, aproape promovați, au cedat returul cu 2-0. Ambele au ajuns în Liga I, cu un bilanț de 2 victorii mureșene, o remiză și un succes al oltenilor, golaveraj 7-5 pentru mureșeni.
Returul premierelor pentru ASA
După un debut slab, schimbările pe banca tehnică a oltenilor au adus saltul valoric. Cu câţiva dintre cei mai reprezentativi jucători ai anilor de glorie la timonă, noua Universitatea se străduieşte să recâştige inimile craiovenilor. După un start foarte slab, cu Emil Săndoi, Sorin Cârţu și Silviu Lung pe bancă, CS Universitatea a reuşit o serie impresionantă la anul unui debut contestat. Echipa a reuşit un parcurs de excepție de la mijlocul turului, fiind neînvinsă timp de 18 etape. Primul eșec al noii conduceri tehnice a fost înregistrat la Târgu-Mureș.
ASA, cu antrenorul Adrian Falub pe bancă, cel care reușise a doua promovare, se afla pe locul 6 după 8 etape. Tocmai jocul din tur de la Craiova, cedat cu 0-1 a dus la înlocuirea lui Falub cu Cristian Pustai. Acesta a mai făcut un pas înainte și echipa a ajuns în lupta pentru podium, apoi pentru titlu, dar cu Liviu Ciobotariu pe bancă din retur. Mureșenii reușeau premieră după premieră. Au reușit să învingă prima dată Dinamo, FC Brașov, au întrerupt seria celor de la CSMS Iași, a craiovenilor, pe care i-au învins cu 2-1, dar și a singurei echipe care era neînvinsă în deplasare la acea dată, Petrolul. Au fost la un mic pas de un titlu istoric pentru o promovată, dar nu a fost să fie.

Clasament

1. ASA Tg. Mureş          3 2 1 0 6-1 7
2. CSMS Iaşi                  3 2 1 0 3-1 7
3. Steaua                         3 1 2 0 4-1 5
4. Dinamo                      3 1 2 0 2-1 5
5. Pandurii Tg. Jiu       3 1 1 1 1-3 4
6. Astra Giurgiu           3 1 1 1 5-8 4
7. Viitorul Constanţa   3 0 3 0 5-5 3
8. ACS Poli Timişoara 3 1 0 2 1-2 3
9. FC Voluntari             4 0 3 1 2-4 3
10. CFR Cluj                  4 2 2 0 6-3 2*
11. FC Botoşani             3 0 2 1 2-3 2
12. Concordia Chiajna 4 0 2 2 4-6 2
13. CS U Craiova           3 0 1 2 1-3 1
14. Petrolul Ploieşti     4 0 3 1 3-4 -3*
*- Echipe penalizate cu 6 puncte

Programul etapei a 4-a
Vineri, 31 iulie
CFR Cluj – FC Voluntari                            2-0
Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti     2-2
Sâmbătă, 1 august                                            ora
Pandurii Tg-Jiu – CSMS Iaşi                                 18.30
FC Botoşani – Steaua Bucureşti                            21.00
Duminică, 2 august
Astra Giurgiu – Viitorul Constanţa                      18.30
ASA Târgu-Mureş – CS U Craiova                       21.00
Luni, 3 august
Dinamo Bucureşti – ACS Poli Timişoara            21.00

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE