Sezonul de popice inaugurat de Cupa Mureș Sport
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 105 Vizualizări

Sezonul de popice inaugurat de Cupa Mureș

DSC_0258Pe arena de popice Electromureș din Târgu-Mureș s-a disputat la sfârșitul săptămânii o nouă ediție a Cupei Mureș. Competiția inițiată de formația masculină a clubului târgumureșean și susținută de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Mureș, Primăria Târgu-Mureș și sponsorii SC Farel Impex, Intersnck Chio Chips și SC West Invest tinde să devină una de tradiție, cu participare internațională, deși are un caracter amical. La această ediție au participat șase echipe: una din Ungaria (TK Nyiregyháza), una din Serbia (KK Kanjiza), formația Înfrățirea Gălățeni, alcătuită din jucători care au activat sau mai activează la divizionara A Electromureș, KSE Târgu Secuiesc și cea a clubului organizator, care a avut alături și o echipă de juniori. Cu o vacanță scurtată și fără multe antrenamente, întrecerile au fost echilibrate, înregistrându-se și câteva rezultate valoroase. În întrecerea de pe arena omologată și pentru competiții internaționale fiecare jucător a avut o singură evoluție, rezultatele fiind contabilizate atât în întrecerea pe echipe, cât și individual, separat pentru juniori. La aceștia, cel mai valoros rezultat l-a obținut sportivul echipei din Târgu Secuiesc Kovács Albert, cu 490 de popice doborâte. El a fost urmat de jucătorul din achipa gazdă, Kötö Dávid, cu 473 p.d., la doar două „bețe” de Ráksi János jr., de la echipa din Ungaria. Nu toți componenții echipei mureșene au reușit să se ridice la nivelul colegului lor, unii după doar două antrenamente. Rezultatele acestora au fost: Szász Levente 471 p.d., Szász Attila 455, Benke Zoltán jr. 428, Lukács Örs 415.

Rezultate de nivel mondial
Întrecerea seniorilor a fost la rândul ei marcată de plipsa pregătirii, majoritatea sportivilor fiind după primele antrenamente. Cu toate acestea, nu au lipsit nici rezultatele valoroase, cu care orice jucător poate asipa ma podium în întreceri la nive înalt. Omogenitatea și-a spus însă cuvântul, în fiecare echipă fiind câțiva jucători pentru care această competiție a constituit prima evoluție pe pistă. Echipa din Nyiregyháza a ocupat prima poziție în întrecerea pe echipe, cu un total de 3246 p.d., urmată de echipa gazdă, medaliată cu bronz la ultima ediție a campionatului intern. Echipa condusă de antrenorul Seres Jozsef a reușit un rezultat de 3129 p.d., în timp ce colegii lor care au evoluat pentru echipa din Gălățeni au reușit 3049 p.d. În continuare, echipa din Serbia a devansat formația de juniori a mureșenilor, care au reușit un rezultat de 2735 p.d., peste cel al formației din Târgu Secuiesc. La individual seniori, cel mai valoros rezultat l-a obținut sportivul din Ungaria Mogyorosi Péter, cu 611 p.d. Podiumul a fost completat de doi jucători mureșeni cu rezultate valoroase la rândul lor: Benke Zoltán sr., cu 596 și Boér Lászlo, cu 567 p.d.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE