Home / Administratie / Aleea Mică, finalizată complet

Aleea Mică, finalizată complet

Distribuie

111Viceprimarul municipiului Târgu-Mureş, Claudiu Maior, a verificat miercuri, 12 august, stadiul lucrărilor de marcare din cartierul Aleea Carpaţi. „Predăm în aceste zile locuitorilor care domiciliază în Aleea Mică un amplasament cu o „faţă nouă”. E vorba de această suprafaţă de 2.670 de metri pătraţi, pe care am asfaltat-o, iar la începutul acestei săptămâni s-au efectuat acţiuni de marcare a nou înfiinţatelor parcări ecologice şi nu numai”, a declarat Claudiu Maior. La rândul său, Ioan V, un locuitor din zonă a declarat: “Nu putem decât să ne exprimăm bucuria pentru ce s-a făcut în cartierul nostru. Îi dorim sănătate şi multă putere de muncă domnului viceprimar Claudiu Maior.” Investiţia a fost realizată cu bani de la bugetul local.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Propunere PNL. Pasaj subteran în zona Cocoșul de Aur

Distribuie Consilierul local al Municipiului Târgu Mureș, Horea Șarlea, a prezentat, în cadrul unei conferințe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.