Alocația europeană, dreptul imigrantului angajat legal Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 153 Vizualizări

Alocația europeană, dreptul imigrantului angajat legal

boy piggy bank

Puţini români care lucrează legal în străinătate ştiu că pot primi pentru copiii lor alocaţii destul de consistente, din ţara în care sunt angajaţi. Tot ce trebuie să știți este că, dacă munciți cu contract legal de muncă, aveți niște drepturi, pe care trebuie să le căutați și să vă folosiți de ele.

Copiii ai căror părinţi lucrează legal în străinătate, într-o ţară din UE, pot primi alocaţiile care se dau în acea ţară, în locul celor din România, care sunt, în general, mult mai mici. Copiii au dreptul la această alocaţie indiferent dacă locuiesc în România sau în ţara în care muncesc părinţii lor.

Potrivit celor afirmate de Semina Baricz, director executiv al  Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș, în condițiile în care la noi alocația este de aproximativ 20 euro, în țări precum Franța, Germania, Irlanda sau Luxemburg acest drept poate depăși 400 de euro, în funcție de numărul de copii și de venitul anual al familiei. Părintele nu trebuie decât să completeze formularul E411, pe care îl găsește pe internet și pe care trebuie să-l depună fie la Agenția de Prestații Sociale din România, fie la instituția omoloagă din țara în care lucrează.

În cazul în care copilul locuiește încă în România și nu cu părintele care lucrează în străinătate, acesta va primi diferența dintre alocația din România și cea din statul UE. În varianta în care copilul se mută cu părintele în țara de reședință a acestuia, acordarea alocației din România va fi sistată, urmând să se acorde doar cea din statul respectiv.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE