Home / Social / Ajutor de la Guvern pentru Dumitru Şomlea

Ajutor de la Guvern pentru Dumitru Şomlea

Distribuie
????????????????????????????????????
 

Decanul de vârstă al veteranilor din judeţul Mureş, Dumitru Şomlea (foto stânga), în vârstă de 101 ani, se numără printre persoanele care vor primi ajutoare de urgenţă din partea Guvernului, în urma unei Hotărâri apărute în Monitorul Oficial nr. 635 din 20 august 2015.

Astfel, Dumitru Şomlea, din localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie va primi un ajutor de urgenţă în valoare de 18.000 de lei. Potrivit textului Hotărârii de Guvern amintite, se acordă ajutoare de urgenţă unui număr de 327 de familii şi persoane singure din ţară aflate în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, inundaţii, alunecări de teren, incendii, stare gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excludere socială. “Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, le mulţumeşte pe această cale pentru implicare reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, care au întocmit dosarul de sprijin al veteranului şi l-au înaintat Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Reamintim că o echipă a Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş condusă de prefectul Lucian Goga s-a deplasat în 30 martie 2015 alături de şeful Statului Major al Garnizoanei Târgu Mureş, colonelul Valentin Iacob, în Miheşu de Câmpie, unde le-a înmânat celor doi veterani din localitate – Teodor N. Mureşan, de 93 de ani, şi Dumitru N. Şomlea, de 101 ani – diplome de onoare, plachete, flori şi şampanie”, se arată într-un comunicat de presa remis de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.

Fost puşcaş de aviaţie şi infanterist

Dumitru Şomlea este decanul de vârstă al veteranilor pe care îi cinstim în acest an. S-a născut la data de 13 februarie 1914. Este văduv, are trei copii – o fată şi doi băieţi. Gradul în război: caporal. A fost avansat la gradul de plutonier la împlinirea vârstei de 100 de ani. A fost încorporat la Someşeni, Cluj Napoca, în 1939, specialitatea puşcas de aviaţie, ulterior infanterist. A fost liberat în 1945. A primit o diplomă de onoare din partea “Asociaţiei Neamului” ca recunoaştere a contribuţiei aduse şi a sacrificiilor făcute în numele apărării neamului în cel de-al Doilea Război Mondial în 10 decembrie 2004.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Carduri sociale de alimente și mese calde. Cum pot fi obținute și care sunt categoriile de beneficiari?

Distribuie Persoanele defavorizate din Municipiul Târgu Mureș care beneficiază de tichete sociale electronice pentru alimente …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.