Share

Home / Luduș / Luduș are punct de lucru SMURD

Luduș are punct de lucru SMURD

DSC_2840

Primăria oraşului Luduş în parteneriat cu Asociaţia Salvita-Smurd, sâmbătă, 22 august, de la ora 10.00, a inaugurat un nou punct de lucru destinat intervenţiei în situaţii de urgenţă în oraşul Luduş, SMURD. La eveniment au participat secretarul de stat, dr. Raed Arafat, prefectul judeţului MureşLucian Goga, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ovidiu Dancu, dr. Cristian Boeriu, medic coordonator UPU-SMURD, dr. Claudiu Puiac, manager SCJU,   Hajnal Vass Asistent coordonator UPU-SMURD,  colonel dr. ing. Dorin Oltean,  inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Horea”,  col.Ovidiu Găzdac, comandant adjunct al ISU „Horea” Mureș, administratori ai societăţilor comerciale şi locuitori ai oraşului Luduş. În cadrul momentului festiv de deschidere a avut loc prezentarea onorului, alocuţiuni, decernarea de diplome de onoare, tăierea panglicii de înfiinţare a punctului de lucru Luduş şi defilarea Gărzii de Onoare.

Având în responsabilitate o zonă de aproximativ 15 – 20 km, echipajul de la Luduş este al 14-lea echipaj SMURD din judeţul Mureş, subordonându-se operativ Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Mureş. Decizia de a deschide punctul SMURD de la Luduş a fost motivată de faptul că pe DN15 – E60 între Iernut şi Turda se produc frecvent accidente de circulaţie care necesită intervenţia rapidă a echipajelor medicale.

DSC_2860

”În zona rurală, timpul de intervenţie, potrivit normelor legale, este de maxim 12 minute pentru echipajul de prim ajutor, 20 de minute pentru echipajul cu medic sau elicopter, iar în zonele urbane maxim 8 minute pentru prim ajutor şi 15 minute pentru medic. În partea urbană, aceşti timpi sunt pentru 90% din cazuri, în partea rurală pentru 75% din cazuri. Această prevedere era până în anul 2014, acum începem să reanalizăm timpii de reacţie în ţară să vedem dacă trebuie să modificăm legislaţia, ca să punem un alt target pentru anul 2020, a declarat secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. În acest an se vor înfiinţa alte 10-15 astfel de puncte SMURD, în vederea reducerii timpilor de intervenţie.  În alocuțiunea sa, Raed Arafat a dat citire și mesajului venit din partea viceprim-ministrului Gabriel Oprea.

dorin

Noul punct de lucru va fi dotat cu o maşină de salvare nouă, complet utilată, de la ISU Târgu-Mureş, precum şi cu o maşină de descarcerare, ce se vor adauga maşinii de pompieri deja existente şi va deservi oraşul Luduş şi alte 9 comune limitrofe, însumând un număr de peste 40.000 de oameni. Personalul este format din 14 paramedici, care au urmat cursuri de specializare şi o contabilă, care vor oferi servicii complete pentru toate situaţiile de urgenţă ce vor apărea în zonă. Ca iniţiator al proiectului, Primăria oraşului Luduş a depus eforturi deosebite pentru înfiinţarea acestei subunităţi SMURD la Luduş, începând încă din toamna anului trecut, când a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice un contract de finanțare de 415.000 de lei, pentru etajarea spațiului de pe strada Vânătorilor, astfel încât să devină funcțional.

ovidiu dancu

În calitate de președinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Centrul Transilvaniei”, Ovidiu Dancu și-a exprimat bucuria  cu care a reușit până acum să achiziționeze echipamente de intervenție în situații de urgență și promite ludușenilor sprijin și în viitor.

Spaţiile destinate punctului de lucru de la Luduş sunt puse la dispoziţie de primărie, care alături de alte 5 primării din comunele învecinate suportă toate cheltuielile legate de personal şi utilităţi. Cei 14 paramedici au urmat cursuri de pregătire la Centrul pentru formare în descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat din Târgu Mureş.” Cu toții ne dorim ca intervențiile Serviciului pentru Situații de Urgență să nu fie necesare, dar, de asemenea, cu toții știm că accidentele neplăcute apar și sunt prezente în viața noastră de zi cu zi. Avem convingerea că existența acestei unități ISU – SMURD la Luduş va reduce timpul de intervenție și pierderile umane și pagubele materiale produse”, a declarat Cristian Moldovan, primarul orașului Luduş.

DSC_2858

Anul acesta s-a reuşit înfiinţarea unei asociaţii, în urma unor discuţii avute, de primarul oraşului Luduş, Cristian Moldovan, cu cei 10 primari interesaţi să intre în parteneriat. În final doar 5 reprezentanţi ai localităţilor învecinate au agreat participarea, respectiv Ilie Șuta primarul din Cuci, Marius Cucerzan primarul din Chețani, Levente Varo primarul comunei Papiu Ilarian, Halmagyi Zoltán primarul din Aţintiş, Mihaly Ferencz Attila primarul din  Bichiş, localităţi care au făcut un pas important pentru binele cetăţenilor pe care îi reprezintă şi au crezut în realizarea acestui proiect. Asociaţia Salvita-Smurd, specializată în acordarea primului ajutor de urgenţă, în resuscitarea, descarcerarea şi transportul victimelor, va finanţa în totalitate funcţionarea acestei subunităţi SMURD, prin contribuţia de 1 leu/lună pentru fiecare locuitor al Unităţilor Administrativ Teritoriale, membre ale asociaţiei.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

DN 15, inundat la Brâncoveneşti

Drumul Naţional 15 în localitatea Brâncoveneşti şi un drum comunal din satul Dumbrava au fost …

Share
Share