Home / Cultură / Rușii lipoveni au încântat privirile turiștilor prezenți la ProEtnica cu picturi cu specific lipovenesc

Rușii lipoveni au încântat privirile turiștilor prezenți la ProEtnica cu picturi cu specific lipovenesc

Distribuie

pZece artiști contemporani aparținând minorităților naționale din România și-au expus lucrările într-o expoziție inedită organizată, în premieră, la Festivalul intercultural ProEtnica XIII. Printre cei zece s-au numărat și Paul Petrov și Iuliana Filipov, membri ai Asociației „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România”, care au venit cu câte opt lucrări reprezentând picturi cu specific lipovenesc și picturi bizantine.

Artistul Paul Petrov a venit la Festivalul intercultural ProEtnica XIII în dublă calitate. În primul rând, a fost invitat să-și expună, în cadrul expoziției comune din aria artelor plastice, opt lucrări – picturi și desene cu specific lipovenesc. Acesta s-a arătat încântat când a primit invitația de a-și expune aici lucrările, mărturisind că a lucrat la ele din suflet. Pe de altă parte, Paul a fost și cel care a oferit, la standul amplasat în Piața Cetății, informații turiștilor despre comunitatea rușilor lipoveni din România.

Această asociație a fost înființată în luna ianuarie a anului 1990 și de atunci se ocupă de organizarea evenimentelor specifice. Acum, la această ediție a Festivalului ProEtnica, am contribuit și eu cu o expoziție de pictură și desen aici, la Centrul de Informare Turistică. Este pentru prima dată când particip la o astfel de expoziție în cadrul ProEtnica. Lucrările mele sunt picturi cu specific lipovenesc, pescari, dar și femei și bărbați în portul tradițional. Am primit vestea de a participa la expoziție cu foarte mare bucurie și am lucrat din suflet. Eu am opt lucrări și mai este o persoană din comunitate care are, la fel, opt lucrări. Ea a lucrat mai mult pe iconografie”, a declarat artistul Paul Petrov.

Cum investește comunitatea în tineri

Paul Petrov a transmis că în cadrul asociației se află foarte mulți tineri talentați la muzică și teatru, reprezentanții comunității lipovene dorind să implice, în general, tinerii într-o mulțime de proiecte și activități menite să-i dezvolte și să le lărgească orizonturile. „Avem, în asociație, membri foarte talentați la muzică și teatru. În prezent, se află comunități în Tulcea, Ghindărești, Brăila, Suceava, Iași și București. Lipoveni mai sunt chiar și în Australia, Canada, Statele Unite ale Americii. Consider că este o șansă unică participarea la acest festival. Comunitatea își propune să implice tinerii în tot felul de proiecte, iar aceștia participă la o mulțime de festivaluri și evenimente”, a precizat Paul Petrov.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Ziua Mondială a Poeziei, prilej de întâlniri literare și muzicale la BJ Mureș

Distribuie Începând cu anul 1999, poezia a primit o zi a ei fiind celebrată în …

0 comentarii

  1. Măneanu Varvara Magdalena

    Mă bucur foarte mult că aveți activități atăt de frumoase. Mi s-a părut foarte reușit standul de la Sighișoara. Vă doresc succes în continuare. Urări de bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.