Home / Social / Evoluţii pozitive în domeniul protecţiei copilului

Evoluţii pozitive în domeniul protecţiei copilului

Distribuie

Exemplele de succes prezente de ambele partiAproximativ 10 procente dintre copiii şi tinerii instituţionalizaţi în judeţul Szabolcs–Szatmár–Bereg din Bereg ajung să fie reintegraţi în familiile de origine. Comparativ, în România procentul acestora este nesemnificativ statistic. Aceasta se datorează unei colaborări foarte bune a serviciilor de genul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din Ungaria cu serviciile de asistenţă socială subordonate primăriilor. În schimb, în judeţul Mureş, datorită şi schimbării recente a viziunii legiuitorului, a crescut în mod semnificativ procentul copiilor adoptabili ( 111 în anul precedent) precum şi al celor efectiv adoptaţi.

Exemple pozitive pentru ambele părţi

În România, această colaborare interinstituţională în interesul copiilor încă nu funcţionează la fel de bine, a reieşit din declaraţia Elidei Deak, director general adjunct al DGASPC Mureş, făcută în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc vineri, 21 august, la sediul instituţiei. Comparaţia a fost prilejuită de vizita delegaţiei din judeţul amintit din Ungaria, în cadrul unui schimb de experienţă parte a unui parteneriat consfinţit în 2007.

Schimburile de experienţă constând în vizitarea instituţiilor furnizoare de servicii sociale din cele două judeţe, schimb de cunoştinţe şi experienţă dintre toţi factorii implicaţi, precum şi facilitarea stabilirii unor relaţii de prietenie dintre copiii români şi ungari, şi-au dovedit în timp utilitatea. Conducătoarea delegaţiei ungare, Mónus Dicső Zsuzsanna, care a însoţit 6 copii şi 8 asistenţi maternali în vizita din acest an, a arătat printre altele că datorită exemplelor din România s-a reuşit ca şi în Ungaria părinţii profesionişti să poată beneficia de contracte de muncă începând cu ultimii ani, anterior aceştia făcând un fel de muncă voluntară. Delegaţia ungară a constatat şi alte beneficii ale sistemului din România. La fiecare din casele de tip familial de la noi există de exemplu angajat câte un instructor de educaţie, personal specializat care răspunde de pregătirea şcolară a copiilor în timpul liber, degrevând „părinţii” de această obligaţie. Aspectul a fost catalogat drept foarte benefic de către delegaţia ungară.

Casele de tip familial, cea mai bună alternativă

Aceştia au avut cuvinte de apreciere şi despre Centrul „Materna”, destinat mamelor cu copii aflaţi în situaţii dificile, şi care reuşeşte să reintegreze mamele cu copii fără ca cei mici să fie rupţi de legătura cu părintele biologic. Un astfel de centru nu există la nivelul judeţului partener cu DGASPC Mureş, fiind astfel un exemplu şi o posibilă cale de urmat pentru aceştia. Elida Deak a arătat pe parcursul discuţiilor şi alte aspecte pozitive ale activităţii instituţiei pe care o reprezintă. „Încurajator este că peste 60 de procente dintre copiii şi tinerii aflaţi în situaţii dificile sunt cuprinşi într-o alternativă de tip familial, ceea ce este foarte important. Nu mai vorbim despre unităţi care au foarte mulţi copii. La noi reforma de protecţie a copilului începută în 2001 s-a încheiat. De la unităţi cu 300 de copii am ajuns să avem unităţi cu cel mult 12 copii”, a arătat Elida Deak.

Astfel aceştia pot trăi în familii ca şi cele reale, dobândind modele reale de viaţă. „Eu zic că este cea mai bună alternativă pentru copiii care au nevoie de acest tip de ocrotire. Acestea oferă copilului modelul de mamă-tată. Copilul ocrotit creşte alături de copiii proprii ai familiei şi se integrează uşor în acea comunitate”, a fost părerea directoarei adjuncte a DGASPC Mureş. Exemplele de succes ale sistemului nu lipsesc, de ambele părţi fiind deja raportat un mare număr de tineri care au părăsit sistemul la împlinirea vârstei legale ca adulţi bine formaţi, mulţi dintre ei chiar absolvenţi de studii superioare, au arătat conducătoarele ambelor delegaţii. Schimbul de experienţă din acest an s-a derulat în perioada 19-23 august şi a inclus vizite la Centrul „Materna” din Târgu-Mureş, la serviciul rezidenţial din Miercurea Nirajului precum şi, la dorinţa delegaţiei ungare, la Praid şi alte obiective turistice din judeţul Mureş.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.