Investiţiile de la Azomureş, finalizate în 19 noiembrie Business
  • admin
  • 0 comentarii
  • 287 Vizualizări

Investiţiile de la Azomureş, finalizate în 19 noiembrie

111Finalizarea celui mai amplu proces de modernizare din istoria recentă a combinatului Azomureş Târgu-Mureş va fi celebrat în data de 19 noiembrie 2015, printr-un eveniment special la care vor fi invitate autorităţile locale şi centrale, reprezentanţi ai comunităţii locale, parteneri ai companiei, precum şi mass-media.

Proiect ambiţios

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al combinatului Azomureş, investiţiile au atins valoarea de 240 de milioane de euro şi au ca efect reducerea emisiilor ȋn mediul înconjurător, creşterea capacităţii de producţie, precum şi îmbunătăţirea calităţii produsului finit. “Proiectul a constat, printre altele, în modernizarea instalaţiei de producere a Ureei, modernizarea instalaţiilor Amoniac III şi Amoniac IV şi construcția unei noi stații de tratare a apelor industriale. Noile instalaţii şi cele modernizate vor fi puse în funcţiune în decembrie 2015. Retehnologizarea platformei de lucru asigură încadrarea în noile norme de mediu aplicabile din ianuarie 2016”, se arată în comunicat.

Cooperare valoroasă cu fermierii

De asemenea, semnatarii comunicatului susţin că din 2013 şi până ȋn 2015 acţionariatul Azomureş, Ameropa, a făcut o investiţie de şase ori mai mare decât investiţiile realizate pe o perioadă de 14 ani sub umbrela precedentului acţionariat al combinatului. “Urmând politica Ameropa la nivel internaţional, Azomureş integrează ȋn strategia sa de business obiectivele economice şi sociale având ca scop dezvoltarea durabilă. Azomureş a beneficiat de sprijin şi încredere şi din partea autorităţilor statului şi a unuia dintre cei mai importanți parteneri, comunitatea locală. Astfel, programul de modernizare se desfăşoară conform planului, aducând beneficii pe termen lung în ceea ce priveşte economia locală şi naţională. Azomureş este cel mai important producător de îngrăşăminte din România. Furnizarea de îngrăşăminte de cea mai bună calitate, precum şi suportul tehnic constant oferit fermierilor români dovedesc cooperarea valoroasă dintre aceştia şi Azomureş. Astfel, combinatul este un partener de încredere al fermierilor români şi are un aport major la dezvoltarea sectorului agricol, unul din principalii piloni ai economiei româneşti. Manifestarea preocupării pentru o dezvoltare durabilă prin protecţia mediului înconjurător şi implementarea de către Azomureş de acţiuni în sprijinul comunităţii, ȋnscriu compania în topul celor mai moderne şi eficiente combinate de îngrăşăminte din Europa”, se mai precizează în document.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE