- redactia
- 0 comentarii
- 295 Vizualizări
85 de locuri de muncă în Germania
31 august 2015Municipiul Sighișoara va găzdui, în luna octombrie, o selecție a persoanelor interesate de cele 85 de posturi în Germania, de care dispune EURES România. Angajatori germani reprezentaţi de compania Unique Personalservice GmbH oferă locuri de muncă pentru operator stivuitor (15 posturi), comisionar (15 posturi), hamal (10 posturi), muncitor în metalurgie (9 posturi), electrician (6 posturi), mecanic auto (5 posturi), sudor MIG-MAG (5 posturi), mecanic instalaţii (5 posturi), operator CNC (3 posturi), instalator/montator instalaţii de gaz (3 posturi), lucrător în depozit (3 posturi), mecanic utilaje prelucrarea maselor plastice și a cauciucului (2 posturi), sculer (2 posturi), zugrav – vopsitor (2 posturi).
Salariu și condiții
Potrivit celor declarate de Gheorghe Ştef, director executiv Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș, pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum și cunoștinţe bune de limba germană. Salariul oferit este de 8,80 – 12,80 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Angajatorii oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
Persoanele cu domiciliul în judeţul Mureş, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş, strada Iuliu Maniu nr.2, telefon 0265-266553, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate și pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza unei cereri tip, care se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă), copie după act de identitate sau pașaport, valabilitate minim 6 luni, C.V model Europass cu fotografie în limba germană (Lebenslauf), cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale valabil 6 luni, adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu