Home / Cultură / Expoziție culinară, în premieră la casa din Ibănești

Expoziție culinară, în premieră la casa din Ibănești

Distribuie

ibaPrimarul comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru, a anunțat, în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului Văii Gurghiului, că anul acesta s-a realizat, în premieră, la casa tradițională a comunei, o expoziție de produse culinare, iar astfel vizitatorii au putut degusta, pe lângă deserturi, și preparate tradiționale dintre cele mai delicioase.

Primarul Dan Vasile Dumitru a mai anunțat că prin intermediul unui proiect european s-au achiziționat o serie de obiecte tradiționale, care să îmbogățească patrimoniul cultural al comunei Ibănești. „Am încercat să îmbunătățim gama de obiecte tradiționale și în acest sens am accesat un proiect european, în care una din componente este achiziționarea de obiecte tradiționale și tot ce ține de obiceiuri, de port popular și obiceiuri, iar astfel să punem în valoare zestrea noastră locală. O parte din ele au fost deja expuse în interiorul casei, iar o parte sunt în procedura de livrare, căci a fost deja depășită faza de achiziție. Pe plan organizatoric, am putut realiza un proiect, acela de a avea drum asfaltat până la festival și astfel de a scăpa de praf. Îi invitam pe oameni să respire aer curat la Festivalul Văii Gurghiului și ei respirau praf. Acum am trecut de acest prag psihologic. Avem, anul acesta, în premieră, și o expoziție de produse culinare tradiționale”, a precizat primarul din Ibănești.

Ce preparate s-au pregătit
Bucătăreasa care a pregătit preparatele, Nicoleta Man, a transmis că turiștii care au trecut pragul casei tradiționale din Ibănești au putut gusta slănină cu boia, cârnați, caltaboși, gușă și multă afumătură. „Ne axăm, în special, pe produse tradiționale preparate din carne de porc. Am pregătit produsele specifice tăiatului porcului iarna, le-am afumat, deci va fi multă afumătură, slănină cu boia, cârnați, caltaboși, gușă. Cei care ne vor vizita casa vor putea să deguste. Este pentru prima oară când toate produsele tradiționale se degustă. Noi am avut tot timpul produse tradiționale, însă ne-am axat mai mult pe gogoși, prăjituri, deserturi, dar preparate din carne de porc, care să fie la discreție și la îndemâna vizitatorilor n-am mai avut până acum”, a precizat Nicoleta Man.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Elevul Leonard Buta, în concert la Palatul Culturii

Distribuie Sala Mare a Palatului Culturii a găzduit joi, 21 martie, de la ora 19.00, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.