- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 263 Vizualizări
Oaspeți din Italia la Festivalul Văii Gurghiului
1 septembrie 2015Ediția cu numărul zece a Festivalului Văii Gurghiului a adus pe Platoul „La Fâncel”, din partea comunei Solovăstru, 30 de oaspeți din Italia, care au luat parte pentru prima oară la un festival autentic românesc ce promovează muzica populară, portul tradițional, obiceiurile și tradițiile comunităților de pe Valea Gurghiului.
„Florentina Batori, coordonatorul Ansamblului „Coronița”, s-a ocupat de primirea unor artiști din Italia, care au susținut spectacole atât la căminul cultural din comună, cât și pe scena festivalului. Ei au venit la noi pentru prima oară. Ai noștri au fost plecați în Italia și i-au invitat pe aceștia în România. E vorba de 30 de persoane. Ne mândrim că am reușit să-i aducem pentru a vedea tradițiile noastre de pe Valea Gurghiului. Cred că o să fie o amintire frumoasă pentru ei, mai ales că ei n-au mai văzut așa ceva”, a povestit Teodor Cherecheș, locuitor al comunei Solovăstru.
„E o mândrie să participăm la festival”
Pentru locuitorii comunei Solovăstru este o mândrie să se poată implica într-un astfel de eveniment și să le prezinte turiștilor români și străini tradițiile și portul specifice acestei comune. „Costumul popular pe care îl port eu îl am de când eram tânăr fecior. Acum am 66 de ani, iar la 18 ani mi-am făcut costumul, pe care îl port și astăzi. La Solovăstru, sunt două ansambluri de muzică populară: „Dor Solovestrean” și „Coronița”. Eu am făcut parte din ambele ansambluri, însă din cauza sănătății m-am retras. Eu mă implic la fiecare ediție a acestui festival. Pe lângă lucrurile și obiectele dintr-o casă tradițională, am pregătit și sarmale, plăcintă cu prune, cu brânză, cu ceapă și țuică de prune. E o mândrie să participăm la acest festival îmbrăcați în costume populare și promovând tradițiile din bătrâni”, a precizat Teodor Cherecheș.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu