
- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 108 Vizualizări
Mureșenii aleargă pentru spitalul copiilor din România
2 septembrie 2015Mureșenii care doresc să contribuie la înființarea primului centru medical independent din România de oncologie și hematologie pediatrică sunt așteptați duminică, de la ora 9.00, la Platoul Cornești, unde vor alerga, vor respira aer curat și vor contribui cu câte un leu.
Proiectul www.1leu.org își propune să strângă leu cu leu suma de 80 milioane de lei, bani necesari construirii primului centru medical independent din România de oncologie și hematologie pediatrică. „Ne-am propus să construim primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Și pentru asta avem nevoie de 80.000.000 lei. Pare mult la prima vedere, dar ar însemna ca fiecare român care trăiește în această țară să doneze un leu o dată la nouă luni sau patru lei în total, pentru că noi vrem să strângem acești bani în trei ani. Spitalul va fi deținut și operat de o fundație. Și, foarte important, ne dorim să construim acest centru fără a solicita sau primi vreun ban de la statul român, adică doar din donații și sponsorizări oferite de persoane fizice și juridice private, române sau străine, fonduri europene sau de alt gen. Dar nu bani publici românești. Ne dorim ca acest spital să fie construit de noi toți pentru copiii noștri”, au transmis inițiatorii acestui proiect.
Târgu-Mureșul, la prima ediție
Anul acesta, orașul nostru s-a alăturat celorlalte orașe din țară, inițiatorii demersului din Târgu-Mureș propunându-și să alerge în prima sămbătă a fiecărei luni. „Știm că este un proiect îndrăzneț. Tocmai de aceea avem nevoie și de ajutorul tău. Așa că ne dai, te rugam, un leu? Ca să construim un spital pentru copii. Târgu-Mureș, ne alăturăm celorlalte orașe din țară? Pentru noi, este prima ediție, în țară este a șasea. Ceea ce a început ca un eveniment singular în București s-a transformat într-un eveniment la nivel național, alergăm în prima sâmbată din fiecare lună”, a precizat Monica Miu, inițiatoarea acestui demers în Târgu-Mureș.
Mai multe detalii despre proiect: www.1leu.org
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu