O săptămână fix, până la Semifinala GBOB Transilvania! Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 174 Vizualizări

O săptămână fix, până la Semifinala GBOB Transilvania!

Global-Battle-Of-nbsp-The-Bands-se-apropie

Iubitorii muzicii rock sunt invitați joi, 10 septembrie, în club Jazz & Blues de pe strada Sinaia nr.3, unde se anunță un spectacol-concurs extraordinar. Bătălia pentru Semifinala Global Battle of the Bands Transilvania a început! Trupele care s-au înscris până la această oră sunt 1st Attempt (Odorheiu Secuiesc), Colonist pe Lună (Constanța), Escape (Târgu Mureș), FAN (Brașov), FUNKorporation (Cluj-Napoca), GiS (Bistrița), Indie Folker (Cluj-Napoca), Jam Station (Târgu Mureș), The Pinwheels (Târgu Mureș). La concurs pot participa maxim 18 formații într-o etapă, așadar mai sunt locuri disponibile pentru această Semifinală. Cine vrea să facă un pas în față, să se facă auzit prin creațiile muzicale și potențialul artistic, se poate înscrie gratuit prin completarea unui formular pe website-ul: www.gbob.com.

ESCAPE

Escape, este o formație rock din Târgu Mureș, înființată în anul 2013 din dorința celor doi chitariști, Cătălin și Tudor. Începând să caute membri pentru o formație completă, au vorbit cu Laurențiu actualul basist, pe care îl cunoșteau înca din clasele primare, cu ajutorul căruia au continuat ideea de a forma trupa mult dorită. Ulterior au vorbit cu Alexandra și Maria, impresionați fiind de calitățile muzicale și pasiunile comune pe care le împărtășeau. Ultimul membru, însa de bază pentru evoluția ulterioară a trupei, al cărui talent i-a asigurat un loc în formație, a fost bateristul Csanád. Primele două luni au ținut repetiții într-o sală din mansarda liceului, după care au fost nevoiți să înceteze activitatea, până le-a ieșit norocul în cale și au reușit să găsească o sală de repetiții echipată corespunzător, în care repetă și acum.  Trupa lucrează acum la perfecționarea tehnică pe instrumente, precum și la mai multe piese proprii pentru primul album.

Prima lor cântare în afara orașului natal a avut loc în 12 iunie 2015 la Hard Rock Sibiu. Componența trupei este Alexandra Sabau (voce), Cătălin Florea (chitară), Laurentiu Mureșan (chitară), Maria Maxim (clape), Teodor Nicula-Golovei (chitară), Józsi Csanád (baterie).

FAN

 

F.A.N. este trupă funk-rock din Brașov înființată în 2010, într-o zi de joi pe când când Watzzy, (Watzatka Robert) chitaristul, i-a invitat pe Cipa (Ciprian Dragomir) și Soká (Sütő Ákos) la un jam session. Chimia a funcționat și improvizațiile au curs. S-a format un repertoriu de cântece și grupul muzical a început să își facă prezența pe scenă.

După doi ani, Cipa a plecat din proiect și doi noi membri au venit în locul lui: Bódi István (cârlionțatul) la bas și Nándi (Bartos Nándor) la clape. La începutul lui 2015, F.A.N. a lansat o serie de șase clipuri înregistrate într-un studio local și s-a confirmat primul turneu de șase date la finalul lunii aprilie, prin care brașovenii și-au promovat muzica de la Roman la Oradea și din Iași la Pitești.

Din seria momentelor memorabile pe scenă, amintim deschiderea concertului aniversar Grup 74  și un live jam session cu Hanno Hoeffer (Nightlosers) la club Fiord Târgoviște.

FOTO 1st Attempt

First Attempt a fost înființată în 2013 de către basistul Jason-Thomas Howson și chitaristul Lázár Tamás, care i-au recrutat pe Sztojka Borbála, solist și Jánosi Szabolcs, toboșar. Au cântat în această formulă timp de o jumătate de an, după care li s-a alăturat Kövecsi Norbert (la chitară solo), completând varianta finală a trupei. Repetițiile le țin în subsolul unui magazin de materiale textile, în general o dată sau de două ori pe săptămână, unde au și compus prima lor piesă și primul  EP, Blackout.

FUNKORPORATION

Funkorporation este o trupă din Cluj-Napoca înființată în 2011, cu numerose concerte la activ, și energie muzicală suficientă pentru a transforma orice eveniment într-un mega party.

Numele formației inspiră joaca melodiilor și a ideilor, o oază explozivă de distracție, o conexiune între șase persoane și audiență, un public însetat după vibe-urile pozitive transmise de FUNK, rock , pop, hip-hop, folk jazz și chiar și muzică electronică. Toate aceste stiluri mixate împreună creează un sound unic, aparte. Membrii trupei sunt Horváth Hanna (voce), Halmen József (chitară), Szántó Lóránd (bas), Sándor László (clarinet, bas, voce), Túrós Tamás (trombon), Bajusz Gábor (tobe).

GIS

GIS reprezintă iniţialele numelui Ghiurcă Ilarie Sorin. La vârsta de 11 ani a început să studieze vioara, iar doi ani mai târziu pune mâna pe chitară și descoperă că este înzestrat cu un dar minunat. Înnebunit după muzica lui Elvis Presley, învață primele acorduri muzicale inspirat de melodiile regelui rock and roll și face cunoștință și cu muzica gospel, ceea ce duce la dezvoltarea culturii muzicale a artistului. La vârsta de 15 ani a pus bazele primei trupe  cu care explorează și alte zone din muzica rock, descoperind astfel hard-rock-ul și heavy-metal-ul. Impulsionat de noile sonorități descoperite, încearcă să compună câteva cântece pe care le include în playlist-ul trupei, alături de alte preluări. Înainte de 1995, susține o serie de concerte și participă la diverse festivaluri de gen din ţară. În această perioadă, ascultând, la un moment dat, un cântec semnat de Joe Satriani, simte cum rezonanța chitării îl conectează la propriile emoții, ceea ce-i inspiră ideea unui proiect solo, care să-i reflecte abilitățile și cunoștințele musicale, proiect care s-a dovedit un real succes. Membrii trupei sunt Sorin Ghiurca (chitară), Florin Timar (chitară), Florin Pavelean (bas), Radu Tofan (clape), Raul Ghiurcă (tobe)

INDIE FOLKER

Indie Folker & The Wonder Fools este o formație din Cluj-Napoca care a debutat cu genul rock, mai funky, un trio cu chitară acustică și bas, cu un set foarte intim și liniștit, după care au ajuns la ceva mult mai zgomotos și dinamic. Trăind o vreme la Londra, solistul Robert Cseke s-a reinventat și ambiționat să pună bazele unei trupe de succes. Alături de Indie Folker a reușit înregistrarea albumului de debut Monsters In Rome și a avut 11 concerte în diverse cluburi din Londra și Manchester, locuri în care și-au început activitatea artiști ca și Elliot Smith, Kings Of Leon și alții. Trupa este formată din  Robert Cseke (voce), Andrei Gheorghiu (bas) și Bajusz Gabor (tobe).

jam station

Jam Station este o trupă Jazz, Blues înființată în  2014 la Târgu Mureș. Faptul că nu aveau sală de repetiții, nu a însemnat o piedică pentru a face pașii către culmile performanței. Trioul se sfătuiește când să-și aducă instrumentele la școală și repetă după orele de curs.

Numele formației este dedicat debutului lor, adică Street, iar Jam pentru că le place să improvizeze și să fie originali.  Membrii trupei sunt David Mihaly (chitară), Ramon Vîga (saxofon) și Nichita Domide (percuție).

the pimwheels

The Pinwheels este o formație din  Târgu Mureș formată din Iris Danciu (voce), Cristian Ionescu (chitara solo), Wattie Barricade (chitara ritm), Dávid Kusztos (bas) și Barni Madarász (baterie). Din cele povestite de solista trupei, Cristi se cunoștea deja cu Wattie și Barni, care vroiau, de altfel, să lase deoparte trupele în care cântau atunci, și să înceapă ceva nou, promițător. Pentru asta mai aveau nevoie de un basist și un vocalist, motiv pentru care au apelat la ea și David. În scurt timp au ajuns la primele repetiții, plănuind viitoarele noastre compoziții proprii. Au denumit trupa The Pinwheels (moriști de vânt), pentru simplul fapt că le place cum sună. Dar, o morișcă se învârte doar  atunci când asupra ei acționează vântul, la fel cum pe ei îi pune în mișcare muzica pe care o cântă, alături de energia captată de la public.

Afis-GBOB-TG-MURES - 1 - WEB (1)

 

BalconyTV Cluj s-a asociat cu GBOB România pentru a oferi o serie de premii la câteva din Semifinalele GBOBorganizate în 2015. Până acum acest premiu s-a oferit la Vespera (Cluj) după Semifinala GBOB Transilvania – Cluj, la Velosonics (București) după Semifinala GBOB Muntenia și la Riot Monk (Satu Mare) după Semifinala GBOB Crișana.

Se mai oferă un premiu special din partea lui Mihai Mugescu, patronul de la Aby Stage Bar, care va fi prezent la eveniment și va oferi ca premiu o cântare de club la Râmnicu Vâlcea.

GBOB România 2015 se află la jumătatea competiției. După 5 Semifinale a depășit orice record de număr de premii oferit de un singur concurs muzical în România, au participat 62 de formații în 5 Semifinale regionale G-BOB (Transilvania, Oltenia, Muntenia, Crișana-Maramureș și ARTmania Sibiu), 17 oameni angrenați în domeniul muzical au participat în juriu și s-au acordat 27 de premii la 20 de grupuri muzicale diferite.

11095589_430128167146411_6488397439017754408_o

 

Potrivit informațiilor date de Richard Constantinidi,  director național GBOB România, juriul GBOB este format din Gaspary Istvan Zsolt ( redactor șef Retro Radio Miercurea Ciuc), Rareș Totu (chitarist, lider la proiectele Transexpress, Midnight Sun, Midnight Express, Cristi Minculescu Band), Nagy Hunor (Balcony TV Cluj), Robert Benedek, ( Benediktus Production, Romanian Rock Radio, Brașov) și el, însuși.

O singură formație se va califica la Finala Națională GBOB România 2015, cel mai de amploare concurs muzical dedicat formațiilor LIVE de la noi din țară, ediție organizată pentru prima oară de Asociația “Sunetul Muzicii”. GBOB este cea mai mare competiție de gen din lume, organizată anual în peste 30 de țări, pe 5 continente. Pe termen mediu şi lung, organizatorii doresc să dezvolte acest proiect, iar în anul 2021, când Capitala Culturală Europeană va fi în România, aceasta să găzduiască Finala Mondială GBOB (GBOB World Final).  Fie ca cel mai bun să câștige!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE