Rectificare bugetară la CAS Mureș. Ce categorii de servicii au primit fonduri suplimentare Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 189 Vizualizări

Rectificare bugetară la CAS Mureș. Ce categorii de servicii au primit fonduri suplimentare

rCasa de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureș a primit o rectificare bugetară pentru toate categoriile de servicii, ceea ce înseamnă că bugetul de anul trecut a fost depășit, anul acesta, cu 3 procente. Asistența medicală, programele naționale și serviciile de recuperare sunt cele trei mari capitole, care vor beneficia de fonduri suplimentare în trimestrul IV al anului. Despre toate acestea discutăm, într-un interviu, cu președintele – directorul general al CAS Mureș, Rodica Biro.

Reporter: CAS Mureș a primit o rectificare bugetară pentru toate categoriile de servicii. Vorbiți-ne, vă rog, despre această suplimentare de fonduri.
Rodica Biro: Am început anul 2015 cu un buget care raportat la prevederile anului 2014 era sub acest nivel, undeva la 84%, și pentru primul semestru, având în vedere modificările prevederilor contractuale cu 1 aprilie, pot să spun că ne-am descurcat într-un fel pe anumite categorii, unde această diferență risca să ne afecteze foarte tare, și anume unitățile sanitare cu paturi, partea de ambulatoriu sau de paraclinic, deci de analize de laborator și imagistică. Pentru semestrul II, noi am comunicat Casei Naționale un necesar estimat, tocmai în vederea acoperirii necesarului. Pe aproape toate contractele, exista pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie, adică pentru trimestrul IV, această insuficiență a fondurilor alocate. Am calculat acest necesar și l-am comunicat Casei Naționale, pentru a putea fi luat în calcul la rectificarea bugetară. Spre norocul nostru, rectificarea bugetară a fost una pozitivă alocată sănătății, iar acest lucru vede și din suma pe care am primit-o. La această dată, față de bugetul anului 2014, care a fost 655.590 lei, suma alocată Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș este de 661.372 lei, deci am depășit undeva cu două, trei procente bugetul de anul trecut, în condițiile în care ne-au fost alocate sume în cadrul rectificării bugetare pentru toate categoriile de servicii.

Rep.: În privința asistenței medicale, a fost luată în calcul și creșterea salariilor personalului?
R.B.: Au rămas în discuție, până la necesarul solicitat, doar trei capitole de asistență medicală, și anume spitalele, la care, față de necesar, diferența nu este foarte mare, chiar este mică. Noi am calculat-o și mai avem în vedere modificările legislative care vor veni în perioada următoare și despre care se discută la această dată, și anume creșterea salariilor medicilor. Creșterea salariilor personalului nu a fost luată în calcul atunci când ni s-au alocat aceste sume. Chiar la fundamentarea necesarului pentru spitale noi am avut în vedere acoperirea cu preponderență a cheltuielilor de personal și aș putea să spun că unitățile sanitare cu paturi au ponderi diferite ale cheltuielilor de personal din total finanțare la Casă, ceea ce denotă că problema majoră este pentru spitalele foarte mici, unde finanțarea de la Casă acoperă cheltuielile de personal și un procent foarte mic. Nu este cazul unităților mari și al clinicilor. Spre exemplu, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Mureș are ponderea cheltuielilor de personal în jur de 53%. Sigur, pentru aceste unități nu există un pericol foarte mare, dar discutăm, în cazul județului Mureș, despre spitalul Sângeorgiu, spitalul Sovata Niraj, care, deși au făcut eforturi foarte mari, și-au modificat structura organizatorică și au încercat să contracteze în 2015 servicii care să permită acoperirea prin adresabililitate și servicii care sunt adecvate dimensiunii și capacității lor, nu au finanțarea la nivelul la care se pot acoperi cheltuielile de personal. Deci, una din categoriile care a primit suplimentare bugetară nu este în conformitate cu necesarul pe care noi l-am transmis, este, asistența spitalicească.

Rep.: Care a fost adresabilitatea, anul acesta, în privința serviciilor de recuperare?
R.B.: Solicitări foarte mari și adresabilitate în anul 2015 am avut pentru serviciile de recuperare acordare în regim de ambulatoriu. Într-adevăr, furnizorii semnalează permanent o presiune foarte mare și o insuficiență a fondurilor alocate. Sunt foarte multe persoane în vârstă, foarte multe persoane care în urma unor boli cronice de care suferă ar necesita servicii de recuperare și se pare că și în acest domeniu sumele alocate nu sunt suficiente. Pot să spun că avem sume alocate și programelor naționale, iar acesta este cel de-al treilea mare capitol. În afara serviciilor medicale, medicamente pentru programele naționale, noi am făcut niște estimări suficient de exacte, spunem noi, având în vedere că fiecare unitate sanitară care derulează programele naționale ne-a pus la dispoziție lista pacienților care pot să intre în tratament, care sunt în așteptare pentru obținerea unui dispozitiv. Avem liste chiar pe CNP-uri pentru endoprotezare în Programul național de ortopedie și în baza acestor calcule și a stocurilor existente în spitale noi am estimat necesarul până la sfârșitul anului.

Rep.: Cum stau lucrurile la capitolul dispozitive și echipamente medicale?
R.B.: Un alt capitol extrem de important îl reprezintă dispozitivele medicale și cam 80% din subiectele pe care le dezbatem sunt legate de dispozitive și echipamente medicale. La dispozitive medicale, CAS Mureș, comparativ cu alte județe din țară, are o listă de așteptare foarte lungă. Mă refer la dispozitive auditive, de mers, cărucioare, proteze, endoproteze și avem o solicitare imensă, deci o adresabilitate foarte mare pe aparate de oxigenoterapie, stomii, catetere urinare, care consumă o mare parte din bugetul alocat. Chiar dacă luăm în calcul aceste lucruri pot să spun că am început anul cu un buget de sub 60% față de cel din 2014. Și acest buget nu ne-a permis să reducem lista de așteptare. Am primit o alocare bugetară care ne va pemite să emitem, în perioada următoare, decizii și să acoperim, cred eu, aproape toate dispozitivele care sunt pe lista de așteptare până undeva în trimestrul IV al anului 2014. Vom crea un mecanism în cadrul Casei, pentru a putea verifica foarte bine oportunitatea acordării acestor prescripții de dispozitive, pentru că ne aflăm în situația în care numărul mare de recomandări care se depun la Casă ne dă de gândit și vom încerca să facem un filtru cât mai bun al acestor prescripții. (…) Am primit sume suplimentare și pentru asistența stomatolgică, ceea ce va duce la creșterea sumei alocate lunar medicilor stomatologici. De asemenea, avem suplimentare și pe activitatea de laborator.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE