Program prelungit la CAS Mureș pentru ridicarea cardurilor. Cate au fost eliberate Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 73 Vizualizări

Program prelungit la CAS Mureș pentru ridicarea cardurilor. Cate au fost eliberate

casCasa de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureș și-a prelungit, în perioada 1 – 8 septembrie, programul de lucru cu publicul, pentru a veni în ajutorul mureșenilor care nu și-au ridicat cardurile naționale de sănătate. Președintele – directorul general al CAS Mureș, Rodica Biro, a transmis că la ghișee nu au fost cozi mari și nici agitație, astfel că media zilnică de eliberare a cardurilor a fost în jur de 15.

Potrivit acesteia, multe adresări se referă la carduri blocate, carduri pierdute sau la eliberarea de adeverințe pentru persoanele care refuză din motive religioase sau de conștiință cardul de sănătate. „Județul Mureș este unul dintre județele nominalizate pentru a avea începând cu 1 septembrie, o dată cu introducerea obligativității cardului de sănătate, un program suplimentar, astfel că până în 8 septembrie am avut program prelungit cu publicul. În această perioadă, nu s-au observat presiuni mai mari asupra Casei din partea populației pentru a-și ridica cardurile. Noi avem, la nivelul Casei, un număr de 6.936 de carduri rămase la această dată și media zilnică de eliberare a cardurilor a fost în jur de 15. Nu au fost cozi mari la ghișee și nici aglomerația pe care am văzut-o în alte județe. Mai multe adresări din partea populației se referă la carduri blocate, carduri pierdute sau furate, la eliberarea de adeverințe pentru persoanele care refuză din motive religioase sau de conștiință cardul național și foarte multe persoane care vin și se interesează pentru clarificarea situației lor, în sensul că vor să știe dacă au sau nu un card eliberat sau sunt trimiși, din păcate, destul de mulți chiar de furnizorii de servicii medicale”, a precizat Rodica Biro.

Ce trebuie să știe mureșenii
Persoanele care nu au un card de sănătate trebuie să știe că nu vor fi private de servicii medicale, astfel că ele vor beneficia fie de pachetul de servicii medicale de bază, fie de cel minimal. „În această perioadă, noi am comunicat furnizorilor și am afișat pe site-ul Casei instrucțiunile referitoare la modul în care trebuie să se rezolve problemele asiguraților. Cel mai important lucru care trebuie cunoscut este acela că nicio persoană nu poate fi refuzată în acordarea serviciilor medicale. Furnizorul are obligația să interogheze baza de date, dacă persoana nu poate să prezinte un card, iar în funcție de informația pe care o primește din sistemul unic integrat informațional știe ce poate să ofere persoanei respective. Dacă are calitatea de asigurat și mesajul este că nu i s-a emis card, atunci va beneficia de servicii medicale necondiționat și la nivelul pachetului de servicii medicale de bază. Dacă persoana nu este asigurată și nu i s-a emis card, atunci va primi pachetul minimal”, a explicat Rodica Biro.

Cui aparțin cardurile rămase la sediul Casei
În prezent, la sediul CAS Mureș au mai rămas 6.936 de carduri de sănătate, care aparțin, cel mai probabil, unor persoane aflate în afara țării sau unor persoane tinere care nu au nevoie momentan de servicii medicale. „Din punctul nostru de vedere, cardul funcționează și ar trebui să funcționeze fără să creeze probleme pacienților. Impresia noastră este că cele 6.936 de carduri pe care le mai avem aparțin unor persoane care fie nu se află pe teritoriul țării în această perioadă, fie sunt persoane tinere care nu au nevoie de servicii medicale și care vor solicita cardul când vor ajunge în situația de a avea nevoie de servicii medicale”, a mai arătat aceasta.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE