Călin Orlando Cociș: ”Cea mai tristă insectă e fluturașul de salar” Interviu
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 403 Vizualizări

Călin Orlando Cociș: ”Cea mai tristă insectă e fluturașul de salar”

DSC_3216

Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri, 9 aprilie, la o întâlnire cu sindicatele, o nouă majorare a salariului minim pe economie, în două etape, respectiv 1.300 de lei din iulie 2016 şi 1.400 de lei de la 1 ianuarie 2017. Ponta a precizat că sunt „date neoficiale”, care nu sunt bătute în cuie. Despre poziția sindicaliștilor în fața acestor declarații ne vorbește președintele filialei CNSLR „Frăția”, Călin Orlando Cociș.

Rep: Care a fost prima reacție avută în urma acestei decizii a premierului Ponta?

C.C: Se dorește o mărire salarială până la 1200 de lei începând cu data de 1 ianuarie 2016, apoi 1.300 de lei din iulie 2016 şi 1.400 de lei de la 1 ianuarie 2017, dar aceasta e o prognoză, nu o promisiune fermă, nu este un protocol semnat între partenerii sociali privind creșterea etapizată a salariului minim pe economie.  Valoarea salariului minim trebuie să fie dimensionată în funcție de calcule făcute pe baza unui coș minim de consum, elementul esenţial în fundamentarea salariului minim pe economie, a politicii salariale şi a altor politici în domeniul social.

Rep: Pe vremea guvernului lui Năsatese, periodic se actualiza valoarea coșului minim de consum.

C.C: Da, și tot în vremea aceea, hotărârea a fost abrogată. Valoarea actualizată a coşului minim de consum reprezintă un reper important în analiza veniturilor salariale, putând constitui limita inferioară de definire a salariului mic. La momentul acesta, valoarea salariului minim se calculează în funcție de posibilitățile financiare din sistemul privat și de stat.

Rep: Unde se creează, de fapt, un dezechilibru major?

C.C: În cartea social europeană, în ceea ce privește dreptul la o salarizare echitabilă, se prevede dreptul lucrătorilor la o salarizare suficientă, care să le asigure atât acestora, precum şi familiilor lor, un nivel de trai decent. Veniturile la bugetul de stat sunt insuficente, iar nivelul salarial scăzut conduce la o deprofesionalizare a sistemului. Salarii mici se regăsesc și în sistemul privat, dar poate nu sunt foarte bine corelate cu redistribuirea plus valorii adăugate. Ar trebui să fim mult mai atenți la modul în care este repartizată valoare plus creată, cât merge către capital, și cât spre forța de muncă. Aici se creează un dezechilibru semnificativ.

Rep: Potrivtit specialiştilor OMS şi ai Centrului Global pentru Nutriţie şi Sănătate, valoarea coşului minim zilnic care să asigure tot necesarul de nutrienţi pentru o familie de patru persoane este în jur de minim 19,41 lei. Cât ar trebui să câștige un român pentru a o duce bine?

C.C.  Nu e necesar un sondaj profesionist pentru a da răspuns la această întrebare, este suficient să întrebăm rude, vecini, prieteni cum se descurcă cu plățile lunare cu întreținerea, mâncarea, îmbrăcămintea. Salariile sunt insuficiente pentru a asigura un trai decent în România. Știți cum se spune: cea mai tristă insectă e…fluturașul de salariu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE