Ce tunsori și coafuri se poartă în această toamnă Beauty
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 325 Vizualizări

Ce tunsori și coafuri se poartă în această toamnă

stire coafuriUnul dintre cei mai renumiți coafori din Republica Moldova, Victoria Schimbător, vine la Târgu-Mureș, în 21 septembrie, în cadrul Caravanei „Endless Beauty”, care a avut loc până acum în mari orașe ale țării, cum ar fi București, Timișoara sau Constanța. Evenimentul, organizat de Keune România, unul dintre liderii industriei produselor profesionale pentru îngrijirea și colorarea părului, și Victoria Schimbător, va fi un prilej de a le prezenta participanților coafuri elegante și feminine. „Este un eveniment adresat exclusiv coaforilor și vorbim despre un nivel masterclass, dar nu participă persoane doar din Târgu-Mureș. Vin și din Cluj-Napoca, Bistrița, Timișoara, București, Brașov și am fost contactați inclusiv de către o persoană din străinătate. Vor fi undeva la 80 de participanți în prima zi a evenimentului, iar pentru grupele de workshop s-au epuizat deja biletele pentru primele două grupe. La cerere, s-a creat și a treia grupă, unde mai sunt cinci locuri disponibile”, a precizat Cosmin Mileșan, reprezentant zonal Keune România.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE