Share

Home / Politic / FOTO: Vot de încredere pentru echipa Mariei Precup

FOTO: Vot de încredere pentru echipa Mariei Precup

1APrimarul municipiului Reghin, Maria Precup, a fost reconfirmată în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD) Mureş, cu ocazia lucrărilor Conferinţei Judeţene de joi, 17 septembrie, eveniment găzduit de Sala mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureş.

Din totalul celor 244 de membri convocaţi, au participat 230, care au votat, în unanimitate, pentru reconformarea Mariei Precup în funcţia de lider al OFSD Mureş. „Suntem o echipă şi deşi îmi e foarte greu să fiu preşedinte al organizaţiei de femei, pentru că fiind primar şi preşedinte al PSD Reghin şi preşedinte de onoare al organizaţiei mare şi membru în Biroul Naţional, sunt foarte ocupată. Dar pentru că am o echipă extraordinară, efortul nu este mare, fetele mele sunt extraordinare, lucrează în teritoriu şi creează evenimente şi se ocupă de ele”, a declarat Maria Precup. „Pentru perioada următoare, cea mai mare dorinţă a noastră este să avem cât mai multe femei care să îşi dorească şi să se implice în viaţa politică, pentru că atât în judeţ cât şi la nivel naţional femeile social-democrate sunt extraordinar de apreciate, pentru că sunt foarte bine pregătite, foarte serioase, foarte dedicate şi la fel de modeste”, a adăugat Maria Precup.

1B

Invitaţii speciali ai Conferinţei Judeţene a OFSD Mureş au fost secretarul de stat Maria Lazăr, care deţine şi funcţia de secretar general al OFSD, precum şi deputatul Vasile Gliga, preşedintele PSD Mureş, şi senatorul Alexandru Petru Frătean. „Cred că suntem o organizaţie puternică datorită acestor femei”, a punctat deputatul Vasile Gliga. „O felicit pe Maria Precup care a fost reconfirmată în funcţie, primar al unui mare municipiu din judeţul Mureş, o femeie de succes, un model şi un exemplu pentru tânăra generaţie”, a subliniat senatorul Alexandru Petru Frătean.

Vom reveni cu un material amplu, în ediţia de luni, 21 septembrie, a cotidianului Zi de Zi.

[zizigallery id=1778]

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Conducerea UDMR Târgu-Mureş, preluată de UDMR Mureş

Preşedintele UDMR Mureş, Péter Ferenc, a declarat miercuri, 26 iunie, pentru Agerpres, că organizaţia judeţeană …

Share
Share