Boala care se instalează încet și poate deveni imposibil de diagnosticat. Ce spun specialiștii Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 155 Vizualizări

Boala care se instalează încet și poate deveni imposibil de diagnosticat. Ce spun specialiștii

1Medicii de medicina muncii, pneumologii, radiologii, cardiologii și medicii de familie și-au dat întâlnire, în zilele de vineri și sâmbătă, 18, respectiv 19 septembrie, la Târgu-Mureș, la prima conferință națională dedicată pneumoconiozelor, o categorie de boli pulmonare destul de frecvent întâlnite în practica curentă, însă mult subdiagnosticate în România. Aceștia își propun să găsească împreună o modalitate prin care patologia să fie mai bine gestionată.

Evenimentul, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, Societatea Română de Medicina Muncii, Societatea Română de Pneumologie și Revista MedFarm, a reunit la Târgu-Mureș specialiști din importante centre medicale și universitare din țară, fiind prezent și reputatul radiolog dr. med. Kurt Georg Hering, din Germania, unul dintre cei mai importanți experți mondiali din acest domeniu. Șeful Clincii de Medicina Muncii din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, șef lucrări dr. Horațiu Moldovan, a explicat că diagnosticul pneumoconiozelor este de multe ori o provocare pentru medicii specialiști de medicina muncii, pneumologie și radiologie. De aceea, e nevoie de o colaborare între cele trei specialități. În lipsa acestei colaborări, diagnosticul este imposibil.
„Am ținut mult să continui ceea ce am început anul trecut la Congresul Național de Medicina Muncii, și anume multidisciplinaritatea sau interdisciplinaritatea și am invitat medicii de medicina muncii, pneumologii, cardiologii și medicii de familie în speranța că vom reuși ca împreună să putem să gestionăm mai bine această patologie – pneumoconiozele. Ele sunt subdiagnosticate și o să reușim să le punem în evidență la numărul real, la prevalența lor reală doar dacă lucrăm împreună și fiecare contribuie la stabilirea diagnosticului. Nu este ușor să stabilești un diagnostic de pneumoconioză. Diagnosticul pneumoconiozelor este de multe ori o provocare pentru medicii specialiști de medicina muncii, pneumologie și radiologie. În lipsa unei colaborări între cele trei specialități, radiologie-pneumologie-medicina muncii, diagnosticul de pneumoconioză este, practic, imposibil. Societatea medicală românească a fost recunoscută la nivel mondial prin contribuțiile importante în domeniul pneumoconiozelor, însă în ultimele decade interesul pentru cercetarea acestor afecțiuni a scăzut, deși numărul pacienților cu peumoconioze continuă să crească”, a precizat șef lucrări dr. Horațiu Moldovan.

2O secțiune dedicată pneumoconiozelor la Congresul de Pneumologie
Președintele Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălțan, s-a aflat la conferință și a transmis felicitări organizatorilor conferinței. Acesta a spus că la următoarea ediție a Congresului Național de Pneumologie se va organiza o sesiune comună în acest domeniu și a amintit dezvoltarea unor domenii importante pe acest segment ca urmare a bunei colaborări cu medicii din Târgu-Mureș. „Cei care se dedică acestui domeniu sunt din ce în ce mai puțini. Tocmai am încheiat licitația de congres și anul viitor, în octombrie, doresc să facem o sesiune comună. Avem foarte mulți prieteni și am dezvoltat câteva domenii importante: tabagism, somnologie și deschidem și acest subcapitol și sper să colaborăm în continuare. Sper să devină o manifestare tradițională”, a precizat prof. dr. Florin Mihălțan.

3Interes ridicat din partea rezidenților și studenților
Decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș, conf. dr. Monica Tarcea, i-a îndemnat pe studenți și rezidenți să-și găsească mentori printre vorbitori, subliniind că manifestarea este interesantă, deoarece abordează o problemă cu istoric și de mare actualitate. „O conferință de acest calibru este, în mod cert, binevenită prin oamenii care o organizează, prin oamenii care o audiază și împărtășesc din experiențele pe care le-au acumulat. Sper să fie și tineri, de la rezidenți, la studenți, care să găsească mentori printre cei care vorbesc. E o conferință interesantă, deoarece se discută această problemă cu istoric, dar și de actualitate din mai multe puncte de vedere”, a transmis conf. dr. Monica Tarcea.

4

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE