Home / Sanatate / Mureșenii își pun inima la treabă, la „Promenada Inimilor”

Mureșenii își pun inima la treabă, la „Promenada Inimilor”

promenada inimilorClubul Rotary Maris Târgu-Mureș, împreună cu Fundaţia Română a Inimii și Forumul Național de Prevenție, lansează programul „Promenada Inimilor”, ce va avea loc, duminică, 27 septembrie, și care îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare.

Traseul din Târgu-Mureș are o lungime de cinci kilometri, începând din fața Consiliului Județean și până la Platoul Cornești. Concret, se va organiza un marș la care sunt invitați să participe toți locuitorii municipiului Târgu-Mureș.
„Vă așteptăm alături de noi, în număr cât mai mare, pentru a promova mișcarea, mersul pe jos, pentru a ne cunoaște și, de ce nu, împrietenim. Sloganul nostru pentru acest proiect este mișcare, armonie și sănătate, așa că, împreună, putem promova un stil de viață mai sănătos”, transmit reprezentanții Clubului Rotary Maris Târgu-Mureș.

Bolile de inimă ucid tot mai mulți români
60% din decesele din România au drept cauză boli cardiovasculare. Iar incidenţa acestor boli a crescut în ultimii 10-15 ani, avertizează cardiologii. Aceste statistici explică şi de ce românii au cea mai scăzută speranţă de viaţă din Uniunea Europeană. La fiecare 30 de minute, un român moare de infarct, deşi programul naţional de infarct a dus la o bună adresabilitate a urgenţelor şi la scăderea mortalităţii în spital. Sub sloganul „Noi ne-am pus inima la treabă! Tu ce faci?”, Fundaţia Română a Inimii împreună cu Societatea Română de Cardiologie au lansat Săptămâna Inimii. „La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic. Unul din trei români suferă de hipertensiune arterială. Şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mişcarea zilnică este elementul central al optimizării modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?”, transmite prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.

Citeste si:  10 rețele de screening pentru prevenirea cancerului de col uterin în Regiunea Centru

promenada inimilor 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

ULTIMA ORĂ! Vizite sistate într-un spital mureșean, din cauza COVID-19

Conducerea Spitalului Municipal Sighișoara a anunțat luni, 1 august, prin intermediul unui comunicat de presă, …