FOTO: Grup de operaţii speciale, repatriat din Afganistan Administratie
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 304 Vizualizări

FOTO: Grup de operaţii speciale, repatriat din Afganistan

1Cazarma Batalionului Operaţii Speciale „Vulturii” din Târgu-Mureş a găzduit vineri, 18 septembrie, ceremonia de repatriere din misiune a Grupului Românesc de Operaţii Speciale (ROU SOAG 1), detaşament aflat la prima misiune în această formulă.

Potrivit lt. col. Dorel Danciu, purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Târgu-Mureş, în fapt, ceremonia a dat marcat finalul celei de-a 18-a rotaţie a detaşamentelor româneşti de operaţii speciale în teatrul de operaţii militare Afganistan. „Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa colonelului Marius-Dumitru Crăciun, comandantul Componentei de Operaţii Speciale, structură care a exercitat comanda operaţională asupra detaşamentului pe întreaga durată a misiunii, a reprezentanţilor autorităţilor publice locale şi a militarilor din structurile similare ale armatei americane”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, lt. col. Dorel Danciu.

Misiuni de asistenţă militară

Totodată, lt. col. Dorel Danciu a subliniat că timp de aproape şapte luni, militarii Grupului românesc întrunit de operaţii speciale au executat misiuni de asistenţă militară în sprijinul forţelor de securitate afgane în mai multe locaţii din partea de est şi de sud a Afganistanului. „Prezenţa detaşamentelor româneşti de operaţii speciale în Afganistan datează din aprilie 2006. Pentru modul în care militarii acestor subunităţi şi-au îndeplinit misiunile au fost recompensaţi cu numeroase medalii naţionale şi internaţionale”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Târgu-Mureş.

Medalii pentru curaj şi spirit de sacrificiu

În cadrul ceremoniei, 12 militari au fost medaliaţi cu Distincţiile Emblema de Onoare a Armatei României cu însemn de război, Emblema de Onoare informaţiilor pentru apărare, Emblema de merit în slujba păcii clasa I şi Emblema de Merit în slujba păcii clasa a III-a, pentru merite deosebite în Teatrul de Operaţii Afganistan, în cadrul Grupul Românesc de Operaţii Speciale, pentru profesionalismul, curajul şi spiritul de sacrificiu demonstrat de militari. “Misiunea executată în perioada martie-septembrie 2015 a fost o misiune de consiliere la nivel tactic a forţelor de securitate afgane în scopul dezvoltării capabilităţii acestora, precum şi în scopul menţinerii unui climat de securitate în aria de operaţii a ROU SOAG-1. Această misiune de consiliere s-a executat în cooperare şi cu sprijinul Detaşamentului de Forţe Speciale americane, având în vedere un mediu de confruntare dinamic. Aprecierea detaşamentelor româneşti de Forţe pentru Operaţii Speciale a venit atât din partea conducerii “Resolute Support”, cât şi din SOK, fiind foarte apreciaţi pentru modul în care şi-au desfăşurat activitatea, pentru modul în care au participat şi au executat misiunile încredinţate”, a afirmat mr. Florin Soare, comandantul ROU SOAG-1.

[zizigallery id=1780]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE