Ministre Cîmpeanu, rupe pisica aia în două!

22 septembrie 2015

Ştiţi cum luptau cu sistemul căţeii de pe vremea împuşcatului? E banc vechi, dar şi eu sunt (destul de) veche, aşa că îmi permit. Dacă nu ştiaţi, căţeii mârâiau pe la colţuri. Doar de atât aveau curaj. Nimic nou sub soare. La fel facem şi acum. Şi asta în ce priveşte una dintre cele mai importante Legi care ar trebui să existe în orice societate. Legea Educaţiei Naţionale. Aşa cum se vede. Cu litere mari. Şi să vă explic.

Ca să vorbesc doar despre învăţământul mureşean pe care îl cunosc, acesta este, să zicem, interesant. Adică avem nu puţini, chiar câteva sute de elevi care nu fac umbră pământului degeaba. Învaţă. Avem deasemeni şi sute de profesori care fac performanţă, fie trimit copii fantastici la olimpiade, fie reuşesc să alfabetizeze cazuri absolut disperate. Între aceştia însă şi zecile de mii de elevi care tândălesc de pomană pe coridoarele şcolilor mureşene şi sutele de profesori care nici ei nu ştiu ce caută la catedră este o adevărată prăpastie. Cauzele le ştim cu toţii. Este un secret al lui Polichinelle. Una este totala neimplicare a prea multor părinţi în educaţia copilului. Şi-au depus odrasla, diamant neşlefuit, în clasa a I-a şi aşteaptă să preia o adevărată bijuterie la finalul clasei a XII-a. Există legi care obligă părinţii să ţină legătura cu şcoala. Se pot da amenzi pentru lipsa acestei legături. Cine însă să le şi aplice?

O altă cauză este, să o spunem în sfârşit pe şleau, interesul. Profesorii din gimnaziu au interesul ca, indiferent că merită că nu, toţi elevii să intre la liceu. De ce nu ar intra, devreme ce la liceu se intră şi cu 2 şi 3 la Evaluare ? Intraţi la liceu, copiii semianalfabeţi visează deja posturi de plimbători de mape pe bani grei. Nu mai vor la „munca de jos”, munca adevărată şi creatoare de valori. Universităţile au interesul să aibă cât mai mulţi studenţi. Iar loazele se văd deja la facultate. De ce nu ar face-o, dacă la facultăţi se intră, chiar şi la buget, cu o amărâtă de medie 6 la Bacalaureat sau chiar şi fără, în unele cazuri? Milioane de euro sunt aruncaţi anual într-o industrie care produce diplome, vorbe goale frumos tipărite. Alte sute de ore se duc pe apa sâmbetei cu justificări despre imposibilitatea de a schimba sistemul.

Când un profesor în care am toată încrederea mi se destăinuie că are convingerea că li se pune în cârcă atât de multă birocraţie ca să nu aibă timp să se ocupe de problemele reale, daţi-mi voie să mă cutremur. Sau când un altul asemănător îmi povesteşte câţi colegi semianalfabeţi are şi cum nu li se poate face nimic, pentru că nu prevede nimic Sfânta Metodologie. Sau despre profesori care sunt prinşi trişând la examene. Sau afumaţi la ore. Dar şi despre elevi care dorm pur şi simplu în bănci. Daţi-mi voie să urlu de-a dreptul a pustiu când aud despre programe în care se pompează milioane, destinate copiilor şi tinerilor care (poate că) merită o a doua şansă, că sunt făcute doar ca să fie bifate şi să dea bine în statistici. Şi ştiu cazuri concrete, nu sunt vorbe în vânt.

Toţi profesorii ştiu soluţia, o recunosc în privat de fiecare dată. O programă aerisită, de secol XXI. Un plan de şcolarizare adecvat necesităţilor reale ale economiei şi în primul rând examene de admitere atât în licee cât şi mai ales la universităţi. Toleranţă 0 la indolenţă atât pentru părinţi şi în bănci, cât şi la catedră. Şi salarii decente pentru cei care îşi fac treaba. Învăţământul nu poate fi masă de manevră politicianistă !

Legea este în lucru. Ministrul susţine că dezbaterea acesteia este publică. Acum este momentul pentru cei cărora le pasă să-şi facă auzită părerea. Iar cei cărora nu, să ne lase.

Schimbarea în bine se poate face uşor, însă nu implică nici bani nici glorie. Trebuie doar să vrem.

Domnule ministru. Cu tot respectul. Ştiu că nu (doar Dvs) sunteţi autorul catastrofei care este deocamdată Legea Educaţiei. Ştiu însă că a sosit demult vremea ca cineva să aibă curajul să rupă mâţa aia în două. Văd şi că fără o abordare de ansamblu, curajoasă, a întregii societăţi, nu se va schimba nimic de substanţă.

Mi s-a spus de curând că latru degeaba. Câinii răguşesc şi caravana trece. Cine mai citeşte presă, am fost interpelată. Iar dacă citesc, câţi şi înţeleg? Şi mai grav, câţi sunt cei la care chiar le pasă, dacă înţeleg ? Poate că nu sunt mulţi. Dar o să le pese când va veni ziua în care nu va mai avea cine să le plătească impozitele şi pensiile. Iar ziua aceea nu mai e atât de departe. E doar aici după colţ. Urmăriţi statisticile.

Absolut adevarat.Doamna aceasta, autoarea articolului are dreptate si ar trebui promovata ministrul invatamantului iar dascalii cu sira spinarii si care sunt adevaratii dascali, sa o sustina pana in panzele albe. Altfel sa-si deie demisia.Degeaba ne plangem pe la colturi. Deja aceasta cloaca a reusit in 27 de ani sa analfabetizeze o generatie. Un articol grav dar absolut adevarat si la obiect. Numai ca la noi cainii latra si caravana trece.

Răspunde