Absolvenții mureșeni au luat cu asalt bursa locurilor de muncă Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 91 Vizualizări

Absolvenții mureșeni au luat cu asalt bursa locurilor de muncă

DSC_4128

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți a fost luată cu asalt în ziua de 25 septembrie, la prima oră a dimineții, la Târgu Mureș. A fost o îngrămădeală de nedescris la ”Casa de Cultură Mihai Eminescu”, la evenimentul organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forțelor de Muncă, Mureș. Sutele de tineri care au participat, stau mărturie vie a unei burse a locurilor de muncă mult mai căutată decât în anii trecuţi. ”După mai bine de oră de la deschiderea bursei, la nivel județean avem deja peste 600 de tineri care s-au interesat de locuri d emuncă. Absolvenții sunt stimulați, prin faptul că beneficiază de o primă de instalare de 500 de lei, cei care vor fi angajați la o distanță mai mare de 50 de km primesc o primă de 1.000 de lei, iar cei care se stabilesc cu domiciliul la o distanță mai mare de 50 de km decât cel avut înainte, primesc o primă de 3.500 de lei. Angajatorii beneficiază și ei de subvenții, pentru absolvenții de ciclu inferior primesc timp de 12 luni suma de 500 de lei, pentru cei cu liceu, 600 de lei, iar pentru cei cu studii superioare 750 de lei” a declarat Gheorghe Ștef, director executiv AJOFM Mureș.

La nivel județean 78 de firme și-au expus oferta a 800 de locuri de muncă, din care 65 cu studii superioare.

DSC_4123

” Eu am încercat să plec afară din țară, să lucrez în Germania, dar am luat țeapă de 500 de lei cu o firmă de recrutare care a dispărut peste noapte, de zici că nici nu a existat. Sunt foarte mulți șarlatani care profită de necazul omului, prefer să merg pe linia asta, a Agenției, pentru că e sigură” ne-a povestit Călin Petre, absolvent.

La Târgu Mureș au participat 45 de agenți economici care au venit cu oferta a 380 de locuri de muncă, la Reghin 19 agenți economici cu 149 de locuri de muncă, la Târnăveni 9 agenți economici cu 180 de locuri de muncă, iar la Sighișoara 9 firme cu 90 de locuri de muncă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Afacerea fenomenala! Daca ai biblioteca acasa si vrei sa o imbogatesti cu inca o carte extraordinara, tocmai ai gasit afacerea care ti se potriveste perfect! Mai pui o carte pe raftul bibliotecii tale personale si pornesti sa castigi bani in cea mai simpla afacere posibila! Ai numai avantaje aici! Si totul e foarte usor! Te ajutam noi sa reusesti! Cere acum detalii la adresa de email: csillagirina@yahoo.com

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE