Fetele de la ASA, spectacol și prima victorie Sport
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 70 Vizualizări

Fetele de la ASA, spectacol și prima victorie

asa feteÎn etapa a II-a a Superligii feminine de fotbal, ASA Târgu-Mureș s-a impus duminică pe teren propriu cu scorul de 4-0 în fața ieșencelor de la Navobi. Au înscris Széles Viktoria (min. 23), Alina Boroș (min. 44), Dénes Dora (min. 65) și Mădălina Boroș (min. 90+3).
După eșecul în fața campioanei Olimpia Cluj, 0-3 în prima etapă și trei săptămâni de pauză cauzată de meciurile reprezentativelor de senioare și U 19 ale României, echipa mureșeană a debutat pe teren propriu în noua ediție cu un joc spectaculos, pe care l-au dominat în fața unei adversare tenace, mult întărită față de campionatele trecute. Cu o apărare sigură, mureșencele au făcut față atacurilor destul de bine duse până în preajma careului de către echipa moldoveană. Au dominat jocul destul de autoritar, dar nici apărarea oaspetelor nu au fost foarte ușor de trecut.
După câteva faze în care echipa antrenorului Seches Carol a reușit să se apropie de poarta adversă, deschiderea scorului a venit în urma unei faze mai degrabă confuze. Nou sosită în lot, de la MTK Budapesta, Széles Viktoria a speculat o ezitare a apărării ieșene la jumătatea reprizei și a trimis o minge care s-a scurs în plasa porții. Ieșencele au dat o replică desul de bună, dar au fost stopate de o apărare experimentată și mureșencele au reușit să-și dubleze avantajul înainte de pauză, cu o fază clasică. Alisia Roca a pătruns pe partea dreaptă, a trimis în careu pe jos și Alina Boroș as reluat din prima, fără speranță pentru portarul ieșencelor.

Dominare mai accentuată, desprindere identică

Repriza secundă avea să scoată mai mult în evidență diferența de valoare dintre cele două loturi. Fără obișnuita scădere a ritmului în fotbalul feminin, ASA a dominat mai categoric partea a doua, dar nici ieșencele nu au căzut fizic. Au rezistat cu brio atacurilor gazdelor și au avut câteva ieșiri periculoase pe contraatac. Al treilea gol l-a reușit o altă nou sosită din Ungaria, Dénes Dora, din nou la jumătatea reprizei, care a punctat în stil de atacant veritabil, o pătrundere frontală încheiată cu un șut plasat, aproape de vinclu. Plusul de prospețime s-a simțit totuși spre finalul jocului, dar mureșencele nu au îndrăznit să încerce poarta cu șuturi de la distanță și atacurile au fost blocate de o apărare destul de solidă. O mare șansă a avut Lucia Meleacă, la șutul lui Dénes revenit din bară, dar mureșeanca se afla în ofsaid în momentul șutului și golul înscris cu capul a fost anulat. Tot ea a scos o lovitură liberă în ultimul minut, când a fost faultată la marginea careului de portarul ieșencelor, care, în calitate de ultim apărărtor, a văzut cartonașul roșu. Lovitura liberă nu a fost valorificată, dar scorul a fost totuși majorat la ultima fază a meciului, prin sora primei marcatoare, Mădălina Boroș.
ASA a evoluat în formula: Andreea Părăluță – Göder Brigitta, Jáhn Klaudia, Barabási Kinga, Ana Maria Gorea, Kopácsi, Alisia Roca, Bianca Sandu, Széles, A. Boroș, Dénes. În partea a doua au mai intrat M. Boroș, Crina Tămaș, Sárosi Csilla, Lucia Meleacă și Toth Andrea.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE