Conferință de parenting, calea de la minte spre inimă Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 82 Vizualizări

Conferință de parenting, calea de la minte spre inimă

12042959_441853682683518_1960956052216403774_n

Pe 26 septembrie, a avut loc ediția cu numărul 5 din seria de conferințe de parenting „Echilibru și armonie când avem copii?”, organizată de Ceainăria Mămicilor și  Educație.inmures.ro, cu sprijinul REEA.

Tema abordată a fost „Mindfulness pentru părinți”, eveniment desfășurat între orele 10:00-14:00, la Hotelul Grand, situat în Piața Victoriei nr. 28-30, Târgu-Mureș. Invitatul de la București, György Gáspár, a susținut o prezentare amplă cu titlul „Mindfulness pentru părinţi: cum readucem armonia în relaţia părinte-copil”. György Gáspár este psiholog clinician și psihoterapeut, licențiat în psihologie la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Membru al Colegiului Psihologilor din România, a finalizat diferite cursuri de specializare în intervenții cognitiv-comportamentale și deține formare de lungă durată în Hipnoterapia Ericksoniană, Terapia de Familie și Psihoterapia Integrativă. ”Prezenţa conştientă a părintelui este prioritatea numărul unu atunci când vine vorba despre construirea şi menţinerea unor relaţii sănătoase cu copiii” consideră György Gáspár.

Nu uita să fii recunoscător!

Despre abordările și stilurile în parenting, parentingul orientat spre valori și peisajul emoțional interior și gestionarea emoțiilor, atât a părintelui, cât și a copiilor, a vorbit Adela Moraru, lector univ. dr. la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a la Universitatea ”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș. Potrivit celor declarate de lector, părintele trebuie să fie un antrenor emoțional, să-și păstreze răbdarea, să știe cum tolereze emoțiile negative, să fie conștient de propriile emoții și să respecte emoțiile copilului, nu să îi spună cum ar trebui să se simtă, emoțiile fiind o oportunitate de apropiere și educare. Ideile centrale sunt de conectare și corectare, pe cât posibil părintele să-și lase copilul să găsească soluții singur la probleme, să rezolve mai întâi problema emoțională, abia apoi cea practică. O alt aspect al prezentării a fost cultivarea şi beneficiile emoţiilor complexe, respectiv recunoştinţa şi compasiunea. ”Recunoștința, regăsită în toate marile religii ale lumii aduce satisfacție în viață, reduce stresul depresia, induce emoții pozitive, suport social și relații interpersonale mai satisfăcătoare, starea subiectivă de fericire și este cea mai mare asociere cu sănătatea mentală din toate trăsăturile de personalitate” a declarat Adela Moraru. Principalele beneficii ale practicii mindfulness sunt o mai bună conştientizare a reacţiilor automate, creşterea abilităţilor de răspuns matur la situaţiile de stres în interacţiunea cu copilul, îmbunătăţirea capacităţii de conectare la sine şi la copil,
echilibrarea nivelului emoţional la copii şi părinţi şi atingerea stării de bine și dezvoltarea şi menţinerea unor relaţii sănătoase la nivel de familie şi cuplu.

Timpul de calitate este cel în care, atunci când copilul vine spre noi, iar noi lăsăm toate celălate activități, ne deschidem spre el și răspundem la cererea lui atunci când acesta are nevoie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE