Trupa reghineană „Din Culise” pe scena Ariel Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 294 Vizualizări

Trupa reghineană „Din Culise” pe scena Ariel

DSC_1928Trupa de Teatru „Din Culise” a Casei de Cultură a Tineretului „George Enescu” din Reghin poposeşte marţi, 6 octombrie, ora 18:00 pe scena Teatrului Ariel din Târgu-Mureş cu spectacolul „Farsa actorului Pathelin”,  pusă în scenă de actorul Teatrului Naţional din Târgu-Mureş Luchian Pantea. „Premiera acestui spectacol a avul loc în vara acestui an, pus în scenă de Luchian Pantea, prietenul nostru care ne-a ajutat şi a pus sufletul pentru această piesă, împreună cu alţi colaboratori. Am avut deosebita plăcere de a fi invitaţi cu acest spectacol în luna septembrie la Mediaş la Festivalul Naţional de Teatru „Pro Actoria”, unde am luat o Diplomă de Excelenţă. Am semnat nişte protocoale de colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale Mureş prin care am primit sprijinul la toate activităţile nostre, fapt pentru care am primit invitaţia de a fi prezenţi marţi, 6 octombrie, ora 18:00 la Teatrul Ariel.  Dorim să jucăm acest spectacol şi la Târnăveni, urmează să stabilim data exactă, dovadă că ni se deschid uşile, vestea calităţii acestui spectacol a ajuns şi în afara Reghinului, lucru care nu poate decât să ne bucure”, a precizat Marcel Naste, directorul Casei de Cultură a Tineretului „George Emescu” din Reghin.

Reprezentaţii în afara Reghinului

Actorul Naţionalului Luchian Pantea este cel care a făcut ca acest spectacol să prindă viaţă la Reghin. Energia sa a coagulat în jurul lui o întreagă elită de tineri talentaţi: Măriuca Ignat – scenograf, Cristina Iuşan – coregraf, Daniela Buda – director de imagine, Daniel Uţă – director de imagine, Stelian David Cherecheş – director de creație, Alina Cătană – hair stilist, Andrea Molnar – make-up artist, Laura Quinn – make-up artist, Geczi Jancsi- muzician/compozitor, Szabo Elod – muzician/compozitor, Robert Brai – muzician/compozitor, oameni care s-au întors în Reghin pentru a creea un spectacol unic pentru cei care simt şi ştiu să vibreze la tot ce înseamnă frumos. La aceştia se adaugă actorii trupei „Din Culise” Enea German, Simina Cota, Smaranda German, Teodora Crişan, Marian Vultur, Paul Preduşel, Adrian Crăciun, Geczi Jancsi, Sorin Man şi Ana-Maria German, care au trecut cu brio peste pragul teatrului de amatori, dovedind din plin că pot face teatru la cel mai înalt nivel. „Implicaţia în acest proiect a fost una totală, pregătire care a durat un an de zile, începând de la decor, realizat manual de către cei care făceau parte din proiect, până la cele mai mici detalii. Este un lucru extraordinar, un efort pe măsură, fapt pentru care piesa trebuie promovată prin astfel de ieşiri în afara Reghinului. Vrem să facem ca în scurt timp să jucăm, inclusiv acest spectacol în aer liber. Este un proiect mai vechi de-al nostru, aşa că ad-hoc vom organiza şi ieşiri în aer liber prin care să atragem comunitatea să facă parte din actele noastre culturale”, a subliniat Marcel Naste.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE