Home / Invatamant / FOTO: „Academia isteţilor”, primul after school privat din Târgu-Mureş

FOTO: „Academia isteţilor”, primul after school privat din Târgu-Mureş

Distribuie

1APrimul after school privat din municipiul Târgu-Mureş, „Academia isteţilor”, şi-a deschis porţile joi, 1 octombrie, printr-un mini after school party la care au luat parte prichindei, părinţi, precum şi angajaţi şi voluntari ai Asociaţiei de Dezvoltare prin Creativitate, ONG-ul care implementează proiectul la nivelul „Oraşului trandafirilor”.

De la idee la practică

Asociatia de Dezvoltare prin Creativitate a fost fondată printr-un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte în oameni! – Economia Socială – instrument de creştere a calităţii vieţii -POSDRU/168/6.1/S/146120, derulat de Asociaţia neguvernamentală de asistenţă socială ASSOC – Filiala Arad, în parteneriat cu Asociaţia neguvernamentală de asistenţă socială ASSOC Baia Mare, Asociaţia Centrul de Cercetare şi Formare a Universităţii de Nord Baia Mare şi Aproximar-Cooperative de Solidaredade Social-CRL, care a înfiinţat astfel 11 structuri de economie socială în tot atâtea localităţi din România. „O mână de oameni, asistenţi sociali, psihologi şi profesori, am avut un vis şi anume să facem o asociaţie unde să găsim soluţii la probleme cu care şi noi ne-am confruntat în calitate de părinți: nu aveam ce face cu copii pe perioada vacanţelor sau după programul de școală şi atunci am pus ideea în practică. Așa a luat ființă în aprilie 2015 Asociaţia de Dezvoltare prin Creativitate, motto-ul asociaţiei vorbind de la sine: ”Împreună reinventăm școala”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Roxana Cristina Dălălău, asistent social şi totodată membru fondator al Asociaţiei de Dezvoltare prin Creativitate şi manager al Structurii de economie socială din Târgu-Mureş.

1B

Activităţi şi jocuri de dezvoltare personală

Personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Asociaiei de Dezvoltare prin Creativitate prin programul „Academiei isteţilor” este specializat, apt să asigure atât securitatea copiilor, cât şi dezvoltarea şi pregătirea acestora prin metode pedagogice moderne. De asemenea, în premieră pentru judeţul Mureş, copii sunt preluaţi de la şcoală şi transportaţi cu maşina la sediul asociației, unde servesc masa, îşi fac temele şi apoi au diverse activităţi interactive. „Avem psihopedagog, educator-învăţător, instructor de dans, zumba şi nutriţie. Nu lucrăm după norme, programe școlare sau normativele Ministerului Educației, ci aplicăm metode didactice într-un cadru relaxat. Pentru programul after school ne adresăm copiilor aflați în clasele 0 – IV. Ei îşi fac singuri temele, evident cu ajutorul si îndrumarea noastră. Grupele sunt formate din maxim zece copii, iar ideea este să promovăm abilităţile de viaţă independentă. După ce îşi termină temele, copii desfăşoară activităţi creative, de dezvoltare personală, jocuri de recreere și relaxare, activități de grup sau individuale. Nu repetă materia de la şcoală, iar activităţile au loc între orele 12.00 şi 16.30”, a menţionat Roxana Cristina Dălălău.

Masă caldă şi transport de la şcoală

În ceea ce priveşte costul lunar necesar înscrierii la after school, acesta este de 400 lei/copil, sumă în care este inclus transportul de la şcoală la sediul asociatiei, efectuarea temelor sub supraveghere și îndrumare pedagogică şi diverse activităţi creative şi recreative. Masa se achită separat și este asigurată în regim de catering de un restaurant din oraş. Totodată, pentru participarea la ateliere – Minicanto popular, Creație, Dezvoltare personală prin joc, Muzică și mișcare, Creație populară, Clubul de lectură, Povești de suflet pentru pitici, în afara pachetului standard, se percepe un tarif separat, cuprins între 8-20 de lei, iar în vacanţele şcolare vor fi organizate activități cu program scurt sau lung la care reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare prin Creativitate promit de pe acum numeroase surprize plăcute pentru copii.

Dotări moderne

Asociaţia de Dezvoltare prin Creativitate deţine două clădiri pe strada Cuza Vodă nr. 21/2 din Târgu-Mureş, în zona staţiei Panov, una care are în componenţă trei săli şi cealaltă cu două săli, la parter şi la mansardă, plus o curte special amenajată pentru activităţi în aer liber. „Fiecare sală este amenajată altfel şi este dotată cu video-proiectoare moderne, laptopuri, table magnetice și interactive, internet şi alte dotări cum ar fi softurile educaţionale, utilizate de profesori specializaţi, pentru că dorim ca într-un cadru specializat, profesional, să oferim inclusiv meditații la materiile de bază și limbi străine. Noi vrem ca împreună cu elevii să reinventăm şcoala, adică să abordăm altfel materiile, să îi ajutăm să învețe cum să învețe, astfel încât să le placă materiile respective”, a punctat Roxana Cristina Dălălău.

Ateliere şi meditaţii, după ora 17.00

După ora 17.00, când programul de la after school ia sfârşit, Asociaţia de Dezvoltare prin Creativitate organizează şi găzduieşte şi alte activităţi interesante, cum sunt diversele ateliere de dezvoltare a abilităţilor sociale şi emoţionale prin joc, de creativitate, de creaţie populară, de muzică şi mişcare, club de lectură, minicanto popular, nutritie şi alimentaţie sănătoasă, precum și meditațiile amintite mai sus. „Avem o bibliotecă cu peste 300 de cărţi de dezvoltare personală, atlase, dicționare, povești, precum şi o ludotecă foarte bine dotată cu jocuri moderne, de logică, perspicacitate şi creativitate”, a subliniat reprezentanta Asociaţiei de Dezvoltare prin Creativitate. „De asemenea, pentru conturarea profilului psiho-emoțional și vocațional al elevului de clasa a VIII-a și a XII-a, în special, oferim servicii de orientare și consiliere vocațională  privind cariera”, a mai spus Roxana Cristina Dălălău.

Informaţii suplimentare cu privire la înscrieri şi activităţi pot fi obţinute atât la sediul Asociaţiei de Dezvoltare prin Creativitate, cât şi pe pagina de Facebook intitulată academiaistetilor sau la numărul de telefon 0749-480.635.

[zizigallery id=1789]

Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

INTERVIU – Patru elevi de la „Papiu”, calificați la Etapa Națională a Olimpiadei de Matematică. „Matematica este regina tuturor științelor”

Distribuie Performanță demnă de admirație și aplauze pentru patru elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.