Share

Home / Interviu / Klaus Iohannis: “Avem o relaţie privilegiată cu Germania”

Klaus Iohannis: “Avem o relaţie privilegiată cu Germania”

111Președintele României, Klaus Iohannis, a conturat, în exclusivitate pentru revista Transilvania Business, reperele dezvoltării relațiilor bilaterale cu principalul partener economic al țării noastre. “Reunificarea Germaniei a însemnat și începutul reunificării Europei, după o perioadă îndelungată de fractură/divizare politică, economică și culturală. Trebuie să recunoaștem și să onorăm rolul Germaniei în acest sens”.

Reporter: Ce regiuni sau domenii cu potenţial aţi descoperit în România în primul an de mandat şi care sunt concluziile după întâlnirile avute aici pentru noi proiecte ale investitorilor germani?

Klaus Iohannis, preşedintele României: Fiecare regiune din România are potenţialul de a atrage investitori, iar aceștia trebuie susținuți în toate domeniile pentru care există interes economic. Investiţiile germane, evident, sunt foarte importante pentru România. După cum bine ştiţi, Germania ocupă primul loc în topul partenerilor comerciali ai României şi ne dorim să continue această experiență de succes a investitorilor germani prezenţi pe piața românească. Este important însă ca viziunea mediului politic să fie una pe termen lung și să aibă în vedere, totodată, valorificarea potențialului economic prezent și în regiuni mai puțin avantajate. Spre exemplu, o infrastructură de calitate este astăzi indispensabilă pentru obținerea performanței economice și face o regiune mai atractivă sau, dimpotrivă, lipsa ei constituie un obstacol pentru investitori. În același timp predictibilitatea și transparența sunt esențiale dacă vrem să încurajăm investițiile. Una dintre temele majore pe care le-am lansat de curând se referă la calitatea legislației din România și la nevoia unor reguli clare, unitare, care nu se schimbă de pe-o zi pe alta. Modificările neașteptate și frecvente de legislație afectează mediul de afaceri și împiedică investitorii să gândească proiecții pe termen lung. De aceea, cred că asigurarea unui climat de afaceri corect, stabilitatea cadrului legislativ, a celui macroeconomic, dar și eficiența și transparența în cheltuirea fondurilor publice sunt de natură să transmită un mesaj pozitiv investitorilor.

Rep.: Care consideraţi că sunt priorităţile investitorilor şi oportunitățile pentru 2015 şi 2016?

K.I.: România deține sectoare care au potențialul de a genera avantaje comparative şi aici pot să enumăr sectorul energiei, agricultura, infrastructura, sectorul IT și sectorul transporturilor. Dincolo de multiplele oportunități de investiții oferite de România, sectorul energetic este în același timp unul de importanță strategică și una dintre cele mai bune modalități de a atrage investitori străini. Asigurarea independenței energetice a României, precum și valorificarea șansei de a deveni exportator de hidrocarburi sunt obiective economice esențiale. În acest sens, România susține proiecte majore la nivel regional, cum ar fi explorarea și exploatarea rezervelor de gaze din zona Mării Negre, cu ajutorul investițiilor străine. De asemenea, continuarea procesului de privatizare prin listarea unor companii din sectorul energiei, transporturi, telecomunicaţii şi industrie este de natură să crească lichiditatea bursei de valori din România şi să asigure alternative pentru plasarea economiilor populaţiei şi a activelor deţinute de fondurile de pensii. Competitivitatea economiei româneşti, conform ultimului raport al Băncii Mondiale, se află în creştere. Dar este esențial să lucrăm acum pentru a face din România o destinaţie atractivă pentru investiţii, unde antreprenorii găsesc reguli simple și clare pentru dezvoltarea afacerilor lor, indiferent de mărimea capitalului investit.

Rep.: Este repolarizarea socială, criza imigranţilor, tendinţa accelerată de mobilitate a persoanelor o ameninţare sau un atu pentru evoluţiile economice ulterioare?

K.I.: Este adevărat că diferenţele de dezvoltare reprezintă o realitate cu care Uniunea şi statele membre se confruntă. Există politicile şi instrumentele necesare pentru reducerea acestor disparităţi, atât la nivel naţional cât şi european, menite a sprijini eforturile de convergenţă şi de coeziune economică şi socială şi de evitare a unui proces de repolarizare socială. Din perspectiva României, este esenţială menţinerea unităţii şi integrităţii proiectului european prin evitarea creării unor demarcaţii între statele/regiunile mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate. Criza economică recent parcursă a arătat în mod clar faptul că nu se poate asigura o evoluţie economică sustenabilă la nivel european decât cu efortul conjugat al tuturor statelor membre. Este esenţială contribuţia tuturor statelor membre la construirea unei Uniuni a responsabilităţii şi creşterii economice, bazată pe disciplină macroeconomică şi încurajarea competitivităţii, prin asigurarea concurenţei libere şi utilizarea avantajelor comparative şi competitive de care statele dispun.

Din perspectiva noastră, o Uniune puternică și unită, capabilă să răspundă provocărilor actuale, este posibilă doar prin consolidarea metodei comunitare, dublată de instituții eficiente și funcționale. De altfel, rezultatele macroeconomice la nivelul UE arată o tendinţă pozitivă în evoluţia economiei europene pentru perioada următoare. Eforturile conjugate depuse de UE şi de statele membre, atât pe palierul economic – consolidarea guvernanţei economice, cât şi pe cel social – orientate, în principal, spre reducerea ratelor şomajului, în special în rândul tinerilor, încep să producă rezultate.Uniunea Europeană este confruntată în prezent cu o serie de provocări, atât de natură economică, cât şi de natură politică şi securitară, iar migraţia este una dintre aceste provocări majore. Situația actuală trebuie gestionată într-un echilibru corect între responsabilitate şi solidaritate. Trebuie, de asemenea, să distingem clar între cei care au dreptul să beneficieze de sprijinul UE, şi cei care sunt doar în căutarea unor condiţii economice mai favorabile, fără a fi ameninţaţi în ţara de origine de vreun conflict. În acelaşi timp, esențială va fi capacitatea de integrare a refugiaţilor în societăţile de primire.

Dincolo de răspunsul imediat la presiunea exercitată de valul actual de refugiați, migraţia legală este un instrument care poate să genereze, dacă este gestionat de o manieră adecvată, efecte pozitive pe termen lung. Astfel, mobilitatea persoanelor înspre UE poate constitui un potenţial de redinamizare a economiei şi de diversificare a resurselor umane disponibile, inclusiv în ceea ce priveşte atragerea de forţă de muncă din state terţe prin intermediul iniţiativei Blue Card care permite statelor membre să selecteze specialişti din afara Europei în funcţie de necesităţile de dezvoltare economică de la un moment dat. În ceea ce priveşte libera circulație a cetățenilor europeni în interiorul UE, este deja demonstrat de o serie de studii că aceasta reprezintă o sursă de dezvoltare economică pentru statele membre.

Rep.: Care sunt pentru viitor direcțiile politice principale de acțiune pentru România și Republica Federală Germania, ce politici externe putem dezvolta împreună?

K.I.: Avem o relație bilaterală privilegiată, bazată pe un set de valori comune şi pe o tradiţie îndelungată a unei colaborări prolifice în mai multe domenii. Este bine cunoscut faptul că Germania este unul din principalii noștri parteneri politici – și principalul partener economic – atât în cadru bilateral, cât și al UE și NATO. Totodată, pe fondul evoluţiilor actuale, se remarcă o creştere a profilului şi rolului asumat de Germania în politica europeană şi internaţională. În acest context, există un spectru larg de teme în care ne regăsim în mod natural cu interese similare, fie că vorbim de vecinătatea României, în estul Europei, de pildă Republica Moldova, Ucraina, asocierea la UE a partenerilor estici, în spaţiul balcanic sau în direcţia sudului continentului, fie că vorbim de teme de interes mai larg, aflate pe agenda de dezvoltare a ONU, de exemplu. Avem interese similare şi consultări apropiate pe toate aceste dosare, iar acolo unde opiniile nu coincid, căutăm, prin dialog şi în spirit partenerial, să identificam împreună o soluție constructivă şi durabilă.

Rep.: Care este mesajul dumneavoastră la aniversarea a 25 de ani de la reunificarea Germaniei, respectiv către comunitatea germană cu ocazia Zilei Unității Germane? K.I.: Reunificarea Germaniei a însemnat și începutul reunificării Europei, după o perioadă îndelungată de fractură/divizare politică, economică și culturală. Succesele construcției europene din ultimii 25 de ani sunt numeroase și trebuie să recunoaștem și să onorăm rolul Germaniei în acest sens. Într-o mare măsură, această zi este un moment de referinţă şi pentru români, nu numai prin faptul că reprezintă în mod simbolic punctul de plecare pentru reunificarea europeană care, cu sprijinul semnificativ al Germaniei, a adus şi România în rândul statelor UE şi NATO, dar şi pentru posibilitatea pe care a deschis-o sutelor de mii de cetăţeni originari din România, membri ai diasporei din Germania – etnici români sau germani – să se regăsească în interiorul Europei Unite. Cu ocazia Zilei Unității Germane, doresc să transmit, în numele poporului român și al meu personal, cele mai calde felicitări și cele mai bune urări de fericire și prosperitate poporului german.

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Va reveni Gheorghe Urcan (PNL) în Consiliul Local Târgu-Mureş? Răspunsul dat de fostul consilier PDL

Aflat primul pe lista membrilor supleanţi ai Partidului Naţional Liberal pentru Consiliul Local Târgu-Mureş, Gheorghe …

Share
Share