Monedă de argint, lansată de BNR cu ocazia UMF70 Invatamant
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 311 Vizualizări

Monedă de argint, lansată de BNR cu ocazia UMF70

moneda umf 2Banca Națională a României (BNR) a lansat, luni, 5 octombrie, în circuitul numismatic, o monedă din argint dedicată împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu-Mureş.

Potrivit site-ului BNR, aversul monedei prezintă sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, o reprezentare parţială a unui laborator din universitate, valoarea nominală „10 lei”, stema României, anul de emisiune „2015” şi inscripţia „ROMANIA”. Reversul prezintă holul intrării principale în sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, siluetele unor absolvenţi, o reprezentare simbolică a ştiinţei medicale, inscripțiile „70 ANI”, „Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș” şi „1945” – anul evenimentului aniversat.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320,00 lei. Monedele din argint dedicate împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Valoare nominală: 10 lei
Metal: argint
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm
Greutate: 31,103 g
Calitate: proof
Cant: zimţat

moneda umf

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE