- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 492 Vizualizări
„Samaritenii” din Târgu-Mureș, premiați pentru proiectul „SOS Surdo-Muți”
6 octombrie 2015Asociația Samaritenilor din România a fost premiată, zilele trecute, în cadrul Galei Fundației Vodafone – 17 ani de fapte bune”, pentru proiectul „SOS Surdo-Muți” și pentru dezvoltarea unui sistem de comunicare și avertizare în timp real, care se încadrează în standardul „Total Conversation – Sign, Type and Speak”. Acest sistem vine în sprijinul autonomiei persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, permițându-le să solicite ajutor de urgență prin transmiterea unor mesaje generice predefinite. Despre premiul obținut discutăm cu Zsigmond Varga, coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Samaritanus din Târgu-Mureş și directorul Asociației Samaritenilor din România. Acesta mărturisește, în premieră, că 16 țări din Europa vor prelua proiectul și vor implementa sistemul.
Reporter: Fundația Vodafone România v-a oferit, zilele trecute, premiul „Mobile for Good” pentru proiectul „SOS Surdo-Muți”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest premiu?
Zsigmond Varga: În luna mai, noi am participat la conferința Mediafax, unde am cunoscut oameni foarte interesanți, care se implică în viața comunităților lor, cu proiecte care au impact direct asupra unui număr de oameni din comunitatea lor. A fost o plăcere să vezi cât de motivați sunt pentru a face bine. Sunt atât de implicați și vor să facă bine semenilor. Noi am primit invitația de a participa la Gala Fundației Vodafone România și am răspuns acestei invitații, mai ales pentru că știam că vor participa oameni pe care i-am cunoscut în luna mai. Eram la masă și la un moment dat Andrew Dunnett, director Vodafone Foundation & Group Sustainability, a prezentat proiectul „Telemedicina pentru copilul insulinodependent”, care permite monitorizarea continuă a glicemiei cu ajutorul unor senzori, elimină necesitatea înțepăturilor zilnice, facilitează interpretarea datelor și intervențiile rapide, de la distanță, în caz de necesitate. Eu sunt foarte impresionat de proiect, mi se pare cel mai frumos proiect pe care eu l-am văzut vreodată. Practic, e un cip instalat în corpul copilului, care determină glicemia, deci nu mai e nevoie de înțepătură. El are dozajul. Părintele primește pe smartwatch nivelul glicemiei copilului și face dozajul. Aparatul îi administrează copilului insulina necesară. Eram pregătit să-i fac poză doamnei doctor când urcă pe scenă să-și ia premiul și în acel moment am auzit descrierea, în limba engleză, a proiectului nostru. Apoi, am auzit numele Asociației Samaritenilor și atunci am urcat pe scenă, alături de doamna doctor. Am fost felicitați pentru proiect, dar a fost o surpriză la care nu ne-am fi așteptat.
Rep.: Pe urgență, câte solicitări aveți?
Z.V.: Sunt foarte puține, deoarece surzii sunt foarte responsabili. În aproape un an, am avut cinci sau șase solicitări pe urgență. Pe consult medical sunt, însă, zilnic sute de minute vorbite cu surzii. Noi avem un surd angajat de mai bine de șase luni, care ține legătura cu surzii din toată țara. Dacă unul spune că l-a durut capul, a avut febră sau vărsături, medicul, care e tot aici, îi dă recomandările. Avem rapoartele zilnice, care arată câte solicitări au fost, de unde sunt pacienții, câte minute a discutat cu ei. Spre exemplu, consult online, timpul, canalul. Acesta este motivul pentru care aplicația se numește Total Conversation, pentru că e atât prin semne, cât și prin text. Avem solicitări din toată țara. Contează foarte mult să fii în mediul tău, deci nu te mai duci la medic, nu mai stai la coadă. Pacientul primește indicațiile de la medic. Dacă poate fi rezolvat în felul acesta, este foarte bine. Dacă nu, medicul îl îndrumă să se adreseze medicului specialist. Cei mai mulți revin a doua sau a treia zi și ne spun că sunt bine, deci tratamentul și-a făcut efectul.
Rep.: Câteva cuvinte despre participarea, la sfârșitul lunii, la International working group meeting „medical alarm”, de la Viena.
Z.V.: În data de 30 octombrie, noi vom participa la o conferință ce are loc la Viena. Proiectul nostru va fi prezentat în cadrul acestei conferințe și aplicația va fi preluată de 16 țări din Europa, deci 16 țări vor implementa sistemul. Noi suntem preocupați de prezentarea proiectului. După patru ani, suntem abia la început, pentru că de când am început proiectul au trecut deja patru ani. În Bolzano, noi am prezentat proiectul, iar cei de acolo au fost foarte uimiți că există și funcționează. Dacă proiectul va fi implementat, atunci se asigură trasabilitate oamenilor în fiecare țară. Surdul din Polonia trece prin Cehia, Germania sau Italia și are o problemă. Folosind aplicația, el poate primi ajutor în țara în care se află.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu