Criticul Alex. Ștefănescu, oaspetele  Conferințelor Liceului ”Lucian Blaga” Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 464 Vizualizări

Criticul Alex. Ștefănescu, oaspetele Conferințelor Liceului ”Lucian Blaga”

1 Cristina DrescanCristina Drescan, profesoară de limba engleză și germană în cadrul Liceului Tehnologic ”Lucian Blaga” din Reghin vine în sprijinul educației tinerilor reghineni cu un proiect inedit intitulat ”Conferințele Liceului Lucian Blaga”, menit să aducă în fața elevilor personalități din diferite domenii care să le stârnească acestor interesul spre frumos, artă și educație.

Alex. Ștefănescu în dialog cu elevii reghineni

Primul oaspete al acestui proiect va fi criticul literar Alex. Ștefănescu, care va fi prezent vineri, 23 octombrie, ora 12:30 la Casa de Cultură a Tineretului ”George Enescu”. ”Am scris un proiect la nivel de școală prin care dorim să lansăm o serie de întâlniri cu diferite personalități din diferite domenii, care să intre în dialog cu elevii. Este vorba de un proiect educațional,  cu implicarea a 30 de voluntari, elevi din cadrul liceului, precum și cu sprijinul colegilor profesori. Am dorit ca primul invitat în cadrul acestui proiect să vină din domeniul literaturii. Așa am ajuns la ciriticul Alex. Ștefănescu, care a acceptat cu plăcere invitația noastră de a deschide întâlnirile cu elevii din cadrul acestui proiect”, ne-a declarat prof. Cristina Drescan, inițiatorul Conferințelor Liceului ”Lucian Blaga”.

Cine mai are nevoie azi de literatură?

Proiectul își propune să ofere o alternativă eleviilor, altceva decât distracția pe care o oferă televizorul, altceva decât prostul gust,  prezent de prea multe ori în spațiul public și în mass media. ”Criticul Alex. Ștefănescu va vorbi elevilor despre lectură în general, în cadrul unui dialog cu elevii reunit sub titlul ”Cine mai are nevoie azi de literatură? . Este foarte important pentru elevi să aibă parte de astfel de personalități care să vină în fața lor și să le vorbească despre domeniul lor. Dacă ei nu fac ceva pentru viitorul lor, în sensul că nu citesc, nu le place lectura și consumă doar ce văd la televizor, cu oferte lipsite de calitate, nu e bine pentru ei. Nu știu ce viitor vor avea următoarele generații, dacă continuăm în acest stil. Ce dorim noi este o alternativă, și sunt sigură că domnul Alex. Ștefănescu va reuși să le capteze atenția, și poate să-i și convingă să se aplece asupra cărții, asupra literaturii”, a precizat Cristina Drescan.

Vizi Imre pe lista invitaților

Următorul oaspete în cadrul Conferințelor ”Lucian Blaga” va fi Vizi Imre, urmat de alte personalități care vor dialoga cu elevii reghineni despre subiecte sensibile pentru tinerii din ziua de azi. ”În fiecare lună vom avea diverși invitați care să intre în dialog cu elevii. În decembrie invitat va fi Vizi Imre, care a fost elevul școlii noastre. El va vorbi elevilor despre talent, despre muzică și despre tot ce înseamnă show business-ul de astăzi. Vor mai urma și alți invitați care vor atinge subiecte sensibile pentru tinerii din ziua de azi, droguri, prostituție, în general probleme cu care se confruntă tinerii din ziua de azi”, a spus Cristina Drescan.

Toți avem nevoie de literatură”

2. Alex. StefanescuMi se adresează de multe ori întrebarea: cine mai are nevoie azi de literatură? Iată răspunsul meu: toți avem nevoie de literatură, dar nu știm că avem nevoie.Cu sute de ani în urmă, marinarii care călătoreau pe mări și oceane vreme îndelungată se îmbolnăveau de o boală misterioasă: le apăreau pete pe față și pe picioare, le sângerau gingiile, deveneau hidoși. Nimeni nu cunoștea cauza. După mult timp avea să se afle că boala – numită scorbut – era provocată de absența vitaminei C din alimentația marinarilor (care, prin forța împrejurărilor, mâncau pesmeți, pastramă, dar nu și fructe și legume proaspete). Într-o situație asemănătoare ne aflăm noi. Ne facem tot mai urâți și nu înțelegem de ce. Oamenii care citesc sunt frumoși. Lectura nu schimbă, bineînțeles, plastica feței. Design-ul fizionomiei rămâne mereu același pe care îl avem din naștere. Dar chipul unui om cultivat iradiază noblețe, se înconjoară de un fel de aureolă ușor de recunoscut.”  – Alex. Ștefănescu

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE