Sesiune de neuroanatomie aplicată Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 222 Vizualizări

Sesiune de neuroanatomie aplicată

stire chirurgieSocietatea Studențească de Chirurgie din România (SSCR), filiala Târgu- Mureș, în colaborare cu disciplina de anatomie și embriologie umană și disciplina de informatică medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, sub îndrumarea asistentului universitar doctor Adrian Ivanescu, organizează, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, sesiunea de neuroanatomie aplicată.

Potrivit organizatorilor, scopul evenimentului îl reprezintă aprofundarea noțiunilor de neuroanatomie pe înțelesul fiecărui student și într-o manieră atrăgătoare, accesibilă și interactivă, dar și prezentarea aplicațiilor clinice ale neuroanatomiei. Printre subiectele abordate se numără: introducere în neuroanatomie, de la neuron la hipocamp și sistemul limbic, organizarea sistemului nervos central, prezentarea sistemului nervos central în 3D, anatomia secțională a sistemului nervos central, dar și corectarea interactivă a lucrărilor și discutarea secțiunilor. Se va percepe o taxă de 50 de lei pentru participare, care va acoperi consumabilele, materialele și cheltuieli administrative necesare organizării acestei sesiuni. Se vor înmâna diplome care să ateste participarea la finalul evenimentului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Cum este cu plagiatul pe care Peter Hantz ii acuza pe prof.Copotoiu si Branzaniuc,aparut in HotNews din 15.ian.2012,in care erati implicati d-voastra si dr.Sorlea Sorin?

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE