Ministerul Sănătății dorește introducerea unei noi clase de salarizare Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 141 Vizualizări

Ministerul Sănătății dorește introducerea unei noi clase de salarizare

dorel sandescSecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc, a prezentat, vineri, 16 octombrie, în cadrul celei de-a doua ediții a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar (CNFMS 2015), soluții care să diminueze fenomenul de migrație al medicilor și care să schimbe nivelul de salarizare, statutul medicilor și al personalului medical pe scara socială din România. El a spus că se va încerca introducerea unei noi clase de salarizare, a șasea, în care să fie cuprinşi cei cu studii superioare cu durată mare şi specializare postuniversitară obligatorie.

Dorel Săndesc a spus că resursa umană continuă să reprezinte principala problemă. „Resura umană reprezintă principala problemă și în acest sens avem câteva proiecte. În primul rând, proiectul aflat în discuție, cel al salarizării personalului bugetar. Potrivit studiilor, clasele de salarizare se împart în cinci clase: studii medii și generale, studii medii, studii postliceale, studii superioare de scurtă durată și studii superioare. Noi, Ministerul Sănătății, printr-o discuție cu specialiștii, am propus modificarea alineatului prin introducerea celei de-a șasea clase de salarizare, denumită: „studii superioare cu durată mare și specializare postuniversitară obligatorie”. După cum știți, în prezent este în discuție proiectul de lege cu privire la salarizarea personalului bugetar. Ministerul Sănătății a primit acest draft de la inițiator, Ministerul Muncii, și a venit cu propuneri specifice legate de sectorul nostru. Dacă vor fi aprobate, vor duce la o schimbare importantă a nivelului de salarizare și a statutului medicilor și personalului medical pe scara socială din România”, a explicat Dorel Săndesc.

O pregătire a medicilor între 10 și 13 ani
Acesta a explicat că pregătirea medicilor are o durată între 10 și 13 ani, fiind singura profesie cu o durată de pregătire semnificativ mai mare decât celelalte profesii. „Noi am propus ca în această salarizare să se țină cont de faptul că pregătirea medicilor este una cu totul specială, în sensul că suntem printre puținele, dacă nu singura profesie, a cărei durată de pregătire, pentru a avea dreptul de muncă, este semnificativ mai lungă decât alte profesii cu studii superioare. Dacă marea majoritate a studiilor superioare au o durată de 3 ani plus un an, doi de masterat, conform Acordului de la Bologna, profesia de medic înseamnă șase ani de facultate plus obligatoriu o specializare postuniversitară pentru a avea dreptul de muncă. Pentru a putea practica ca medic, în România și Europa, e nevoie de o pregătire între 10 și 13 ani, semnificativ mai mare decât celelalte profesii. Pornind de la aceste date tehnice, noi am solicitat să se țină cont de aceasta pentru ca în nivelul de salarizare, în grila de salarizare, profesia să se regăsească adecvat, fără a afecta, desigur, salarizarea altor domenii”, a arătat secretarul de stat în Ministerul Sănătății.

Un act de justiție socială în România
Săndesc a spus că se dorește să se facă un act de justiție socială în România și să contribuie la rezolvarea uneia dintre cele mai mari probleme pe care o are țara noastră, și anume migrația masivă a personalului medical. „Mai sunt și alte propuneri pe care Ministerul le-a făcut, integrând, de altfel, sugestiile venite de la diverși parteneri, sindicate, grupuri, asociații, societăți profesionale. S-au făcut câțiva pași, dar nu sunt suficienți. Se știe că în ultimii doi s-au deblocat acele posturi blocate atâția ani, s-au anulat scăderile de salarii, au și crescut în câteva trepte, ultima fiind cea din acest an, cu 25%. Ele nu au adus satisfacția necesară, dar sunt niște acumulări cantitative, care cumulate vor ajunge să atingă pragul, să declanșeze acel potențial, să ducă la percepția unei reale schimbări a statutului medical, pe care noi o dorim și care să aibă ca rezultat diminuarea fenomenului de migrație”, a precizat Dorel Săndesc.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!