Galerie foto : Vedeta Festivalului, Copilul şi Măria Sa, Dovleacul Invatamant
  • edith.veres
  • 0 comentarii
  • 346 Vizualizări

Galerie foto : Vedeta Festivalului, Copilul şi Măria Sa, Dovleacul

3Grădiniţa „Rândunica” din Dâmbu Pietros nu a fost greu de găsit în după-masa zilei de miercuri, 14 octombrie. Zarva veselă o dădea de gol de departe, degeaba încerca ea să se ascundă în spatele gardurilor. Trecând însă de garduri, te copleşea în primul rând veselia. Acea veselie fără motiv, de zi cu soare. Asta deşi soarele a fost declarat absent nemotivat. Ştia el ce ştia. Zâmbetul copiilor, vocile lor aparent micuţe dar care reuşeau să ţină în alertă întreg cartierul au putut să facă absenţa soarelui nesesizată. Câteva ore care au trecut pe nesimţite. Iar cei aproximativ 300 de copii ai grădiniţei, precum şi zecile de aparţinători, părinţi, bunici, mătuşi sau fraţi, au încăput cu toţii în splendida curte, plină de verdeaţă şi culoare, şi s-au simţit bine.

1 Expoziţia adăpostită în iarbă

Pretextul care i-a reunit pe toţi în curtea grădiniţei a fost cea de-a IV-a ediţie a „Festivalului Dovleacului”. Un festival care aduce înapoi la grădi şi pe cei care au schimbat jocurile pe treaba serioasă, de şcolar. „Festivalul este o tradiţie în grădiniţa noastră. Suntem foarte bucuroşi, mai ales pentru că în acest an copiii noştri care au plecat deja la şcoală şi-au dorit să se întoarcă la grădi. Pentru acest festival. Le-a plăcut atât de mult în anii anteriori încât pentru ei a fost o bucurie enormă să se reîntoarcă măcar pentru o zi aici”, m-a introdus în atmosferă coordonatoarea Grădiniţei, Vincze Csilla.

Toate activităţile de la grădi au farmecul lor aparte. În ce mă priveşte, doar să-i văd culegând, doar un exemplu, castane, şi sunt gata topită. Cum să nu fi fost părinţii, cărora li s-a oferit ocazia de a lucra cot la cot cu micuţii lor ? Un adevărat timp de calitate în care fiecare a avut ceva de făcut. Părinţii scobeau dovlecii, mânuiau uneltele ascuţite, iar copilul colora, decora şi supraveghea cu ochi scrutător munca părinţilor. Iar cei micuţi de tot, frăţiorii, aprobau gângurind. „Scopul nostru este ca părintele să îşi dea seama cât este de important să petreacă un timp preţios cu copilul. Un timp în care pot să-şi exprime orice dorinţă, orice fantezie prin creativitate”, a explicat coordonatoarea. O dată lucrările de artă realizate, au fost purtate cu grijă în curtea unde s-au adăpostit pe grupe, pete de culoare şi voioşie în iarba încă verde. 4Părinţii, bine meritate puncte roşii

Acolo, altă surpriză. Mese îmbelşugate, roadele toamnei şi ale iscusinţei mămicilor, mere caramelizate de uitai de orice dietă, prăjituri care se topeau în gură şi desigur, aburind, vedeta festivalului, măria – sa Dovleacul. Nu e de mirare că şi cei care au părăsit deja grădiniţa îşi amintesc de aceste zile drept cele mai frumoase din lunga lor viaţă. Şi nici vizita colegelor educatoare de la alte grădiniţe, dornice să fure secretul organizării unui astfel de eveniment. Sigur că, din păcate, o dată sloboziţi copiii în uriaşa curte, a fost imposibil să îi pot opri preţ de un interviu. Au vorbit însă părinţii. Şi ei veseli nevoie mare şi pavoazaţi cu uriaşe puncte roşii primite drept recompensă, cum altfel, în formă de dovleac.

„Mare parte ei, mai mult noi”, a deconspirat secretul sculpturii tatăl lui Luca. „Ei au pictat mult, noi în schimb am decupat şi am tăiat ce trebuia. A fost foarte interesant să muncim cot la cot cu copiii. Mi-am amintit de zilele mele la grădiniţă. Şi eu la această grădiniţă am umblat. Parcă am şi uitat că de fapt am fost cu propriul copil. Este bine că se organizează astfel de activităţi. Şi pentru copil a fost deosebit, când a fost să lucreze singur cu mânuţa lui nu se mai putea opri”, a povestit tatăl lui Luca. „Aşa ne mai adunăm şi noi, socializăm şi ne bucurăm de copiii frumoşi pe care îi avem”, a fost de părere educatoarea Fira Uştea. Ea, alături de colegele Elisabeta Baciu, Camelia Pop şi Georgeta Szekely, Olga Vilaia şi Irina Pop, împreună desigur cu colegele de la secţia maghiară, au fost autoarele morale al coloratului şi gustosului eveniment.

Iar pentru lucruri serioase, şi mâine e o zi.2

 

[zizigallery id=1799]

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE