Home / Sport / 7-2 cu finaliștii ediției trecute, altă față a campionilor

7-2 cu finaliștii ediției trecute, altă față a campionilor

Distribuie

DSC_0052City’us Târgu-Mureș a câștigat vineri seara cu scorul de 7-2 (2-1), pe teren propriu, partida cu FK Odorheiu Secuiesc din cadrul etapei a VI-a a Ligii I de futsal. Față de meciurile din cadrul finalei ultimei ediții a campionatului, în care mureșenii au avut nevoie de joc decisiv pentru a se impune în fața harghitenilor, echipa a arătat o cu totul altă față. Debutul partidei a surprins pe toată lumea, îndeosebi echipa mureșeană, care a primit gol la prima fază a meciului, la care Szocs a trimis din lateral în colțul lung al porții lui Carlao. City’us a revenit foarte rapid și după doar un minut Paulo Ferreira a valorificat pasa trimisă în fața porții de Cosmin Gherman. Jocul a continuat într-un ritm alert, cu faze spectaculoase la ambele porți. După o bară a oaspeților în minutul 8, după alte două minute Bogdan Covaci l-a luat la țintă pe portarul Klein. În minutul 15 Mimi Stoica și-a adus echipa în avantaj cu un șut plasat de pe semicercul de 6 metri. În minutul 18 Ribeiro l-a driblat pe Klein, dar acesta s-a întins și a parat șutul, astfel că la pauză campionii au intrat la vestiare cu avantaj minim.
Dominare netă după pauză
În al patrulea minut de la reluare, Emil Răducu a majorat diferența cu un șut care a lovit bara lângă vinclu și după doar două minute Ruxandari a îndeplinit o formalitate la pasa lui Duque. Mureșenii joacă în continuare dezinvolt și domină clar jocul. La 4-1, oaspeții scot portarul, dar în minutul 32 Aguiar speculează o greșeală a defensivei și înscrie pentru 5-1. Un alt fost component al echipei mureșene, Daniel Raymond reduce diferența în minutul 36, dar după două minute Răducu reușește dubla la o minge recuperată, trimițând de la distanță în poarta goală. Scorul final a fost stabilit în ultimul minut de Csoma Alpar, care a fructificat pasa lui Aguiar. City’us reușește a cincea victorie din tot atâtea jocuri disputate, dar rămâne pe locul secund, în urma celor de la Autobergamo Deva, datorită golaverajului.
„Am început meciul cu o neatenție și am primit repede un gol, dar echipa a revenit imediat și am dominat jocul la toate capitolele. Pentru noi urmează acum o deplasare lungă, la Focșani, unde va trebui să încerc să menajez câțiva jucători în vederea celor două meciuri foarte grele care urmează, cu Deva și Informatica Timișoara. Avem un lot numeros și vom încerca să oferim șansa de a juca și celor mai tineri”, a spus după partidă antrenorul mureșenilor, Kacso Endre.
Acesta a început jocul cu formația: Carlao- Gherman, Ferreira, Stoica, Aguiar. Linia a doua i-a cuprins pe Ruxandari, Ribeiro, Răducu și Csoma A. Au mai evoluat Covaci, Duque și Țipău.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.