ASA, pe „lista neagră” a echipelor care riscă depunctarea Sport
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 81 Vizualizări

ASA, pe „lista neagră” a echipelor care riscă depunctarea

111Nouă din cele 14 cluburi care activează în Liga I de fotbal au datorii înregistrate la data de 30 iunie 2015, printre cluburile monitorizate financiar de Departamentul de Licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) aflându-se şi vicecampioana României, ASA Târgu-Mureş.

31 octombrie, termen de graţie

Directorul Departamentului de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a făcut cunoscute marţi, 20 octombrie, prin intermediul unui comunicat de presă, mai multe precizări referitoare la monitorizarea financiară a cluburilor din Liga I, proces care se desfăşoară în două faze. “La data de referință 30 iunie, cluburile trebuie să raporteze situația datoriilor. Dacă acestea nu au datorii nu se vor mai afla în procedura de monitorizare financiară pentru sezonul aflat în desfășurare. Dacă cluburile au datorii, acestea trebuie să facă dovada până la data de 30 septembrie, respectiv până la data de 31 octombrie, că au achitat toate datoriile înregistrate la data de referință 30 iunie. Se evaluează lipsa datoriilor către alte cluburi din activitatea de transfer a jucătorilor și lipsa datoriile către angajații clubului. Nouă cluburi dintre cele paisprezece care participă în Liga I au raportat datorii la 30 iunie ac”, a subliniat Viorel Duru.

La solicitarea scrisă a cotidianului Zi de Zi, directorul Departamentului de Licenţiere din cadrul FRF a remis un răspuns în aceeaşi zi, potrivit căruia ASA Târgu-Mureş este monitorizată financiar de federaţia de resort. „Confirm că ASA se află între cele nouă cluburi care sunt monitorizate financiar. Nu vă putem preciza la ce sumă se cifrează datoriile acumulate până la data de referinţă 30 iunie 2015”, a menţionat Viorel Duru.

Ce sancţiuni pregăteşte FRF

– “Sancțiunea maximă pentru fiecare dintre cele două categorii de datorii evaluate este deducerea a câte trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare. Dacă până la 30 septembrie nu sunt achitate toate datoriile, cluburile respective vor fi sancționate cu deducerea a câte un punct pentru fiecare categorie de datorii. Dacă nici până la 31 octombrie nu sunt achitate toate datoriile, cluburile respective vor fi sancționate cu deducerea a încă două puncte pentru fiecare categorie de datorii.”

– “Situația cluburilor care nu au achitat toate datoriile până la data de 30 septembrie a.c., respectiv până la data de 31 octombrie a.c., va fi cunoscută la încheierea procesului de evaluare a documentațiilor financiare prezentate de aceste nouă cluburi. Propunerile de sancționare vor fi transmise, de managerul de licențiere către Comisia de Disciplină și Etică a FRF, la data de 15 noiembrie 2015.”

– “Sancțiunile dictate vor fi cunoscute la încheierea procedurilor disciplinare.”

(Sursa: Viorel Duru, directorul Departamentului de Licenţiere din cadrul FRF)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE