Home / Social / Expoziție cu snowmobil și alte echipamente pentru salvamontiști

Expoziție cu snowmobil și alte echipamente pentru salvamontiști

Distribuie

foto2

De departe Snowmobil-ul și ATV-ul cu mulți cai putere au reprezentat atracția principală la expoziția de echipamente organizată de Serviciul Public Judeţean Salvaspeo Mureş, în ziua de 16 octombrie. Evenimentul a avut loc la Ceasul Floral din centrul orașului și a marcat un deceniu de activitate în slujba comunității.

DSC_4557

Serviciul Salvamont funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Mureş şi are misiunea principală de a salva persoane accidentate în zonele montane greu accesibile, prin utilizarea tehnicii alpine, fiind prezent și la multe evenimente sportive care au loc în zone montane sau împădurite sau la salvările de la înec. Echipa este formată 6 angajați cu normă întreagă, 24 de colaboratori, 79 de voluntari, 3 medici, 8 paramedici, 24 de salvatori montani atestați, 9 salvatori speologi atestați și 16 scafandri atestați. Misiunea lor este prevenirea, căutarea, salvarea, acordul primului ajutor persoanelor accidentate sau rătăcite si transportul lor într-o zona de siguranță. Serviciul Public Judeţean Salvamont „Salvaspeo” Mureş este al doilea serviciu de acest fel din România care a fost acreditat, din cele 5 care activează în prezent.

În zece ani de zile, membrii echipajului au avut 1.302 intervenții montane și 65 de intervenții subacvatice, intervenţii speciale, de lungă durată, extrem de dificile la care este nevoie de salvatori speologi, bine antrenaţi şi pregătiţi din punct de vedere tehnic, care să fie dotaţi cu echipamente de protecţie şi intervenţie specifice mediului subteran.
foto 1
”Dotarea echipamentelor era deficitară, multe accesorii erau expirate atât din punct de vedere tehnic, cât și al siguranței, de 2-3 ani de zile. Pentru  Serviciul Salvamont, anul acesta am inclus în buget peste 1 milion de lei, iar luna următoare vor mai beneficia de încă  70.000 de lei. Chiar dacă a însemnat o cheltuială destul de mare în ultimii doi ani, investițiile se văd, de la cordeline, carabine, bocanci, corturi, cabluri, toate au fost înlocuite cu altele noi. Tot anul acesta au achiziționat o barcă penumatică, o autospecială de tip Duster tracțiune de tip 4 x 4 și un snowmobil de peste 150 de cai putere. În felul acesta, salvatorii au satisfacţia unor echipamente pe măsura pregătirii şi dăruirii lor și nu vor mai purta grija și nesiguranța unei cordeline care poate rezistă sau poate cade cu ea” a declarat Ciprian Dobre, președinte Consiliul Județean Mureș. Profitând de ocazie, acesta a ținut să facă lumină și în ceea ce privește problema spațiului în care funcționează Serviciul Salvamont. Clădirea a fost câştigată în instanţă de Administraţia Naţională Apele Române, iar noii proprietari au propus o chirie lunară, acceptată în final, pe perioada unui an de zile. ” În scurt timp vom porni documentația unui nou sediu pe terenul Consiliului Județean, care să răspundă cerințelor lor” a punctat președintele Consiliului Județean.

DSC_4583

După ora 10.00, cine a trecut prin zona Ceasului Floral a putut vedea în cadrul expoziției patru manechine îmbrăcate în echipament pe timp de vară și de iarnă, echipament de salvator speolog și scafandru, un ATV, snowmobil, barcă cu motor, două mașini de intervenție, o targă specifică salvării montane, UT 2000 și targă specială în salvarea speologică. Primii care au ajuns și și-au exprimat nenumăratele curiozități au fost copiii de la grupa mică a Grădiniței cu program prelungit ”Ștefania”, nici unul mai mare de trei ani, însoțiți de educatoarea Katalin Kertesz și Judit Mihaly, îngrijitoare.

DSC_4559

Una dintre cele mai impresionante poveşti a membrilor Serviciului Salvaspeo e legată de o intervenție în M-ții Călimani. ” Am fost chemați pentru o naștere, soția ciobanului nu a reușit să coboare din munți la timp și au apucat-o durerile facerii. Am luat cu noi un medic specialist și, da, am asistat la nașterea bebelușului pe munte, după care i-am coborât în siguranță” ne povestește Robert Zoltan Kovacs, șeful Serviciului. O altă experiență care i-a marcat profund e legată de scufundările în lacul Beliș, la o foarte mare adâncime, în căutarea unui cadavru.” Îmi aduc aminte, căutam deja de câteva zile și nu am găsit nimic. La un moment dat a venit un preot care a pus o lumânare pe apă să plutească și a plutit, așa, în neștire. În locul în care s-a oprit, am mai făcut o scufundare și exact în acel loc l-am gasit. Am trăit momente care vor rămâne vii în amintirea noastră, pentru totdeauna” a mai adăugat Robert.

DSC_4575

În zece ani de activitate, Salvamont Salvaspeo se poate lăuda cu 42 de trasee turistice montane omologate, 1.200 de kilometri de trasee întreținute, două peșteri de mulaj deschise pentru turiști, 2.320 de patrulări preventive, 1.302 intervenții montane, 65 de intervenții subacvatice, 52.302 de persoane asistate la evenimente sportive, 4 intervenții în caz de calamitate în județele Mureș, Cluj și Harghita. Membrii echipei au vizitat peste 200 de școli în județ unde au popularizat serviciul și au oferit sfaturi de comportament în zonă montană. Membrii echipei au ca obiectiv construirea a trei refugii montane în M-ții Călimani și patru în M-ții Gurghiului.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

INTERVIU – Patru elevi de la „Papiu”, calificați la Etapa Națională a Olimpiadei de Matematică. „Matematica este regina tuturor științelor”

Distribuie Performanță demnă de admirație și aplauze pentru patru elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.