Având o experiență medicală de peste 50 de ani și meritul sanitar în grad de „cavaler” cu însemne pentru civili, profesorul universitar doctor Mircea Chiorean, cofondator al SMURD, fost șef al Clinicii Anestezie și Terapie Intensivă din Târgu-Mureș, își lansează vineri, 30 octombrie, de la ora 14.00, în Sala Senatului a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș, cartea „Iluzia nemuririi”, ce va fi prezentată de către prof. dr. Sanda Copotoiu. În prefața cărții, prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu-Mureș, spune că lucrarea își propune să aducă în atenția cititorului un subiect de mare actualitate, finalul vieții și ceea ce este dincolo de el, prin prisma omului de știință și a medicului care a asistat la despărțirea individului de corpul său fizic și trecerea sa într-o altă dimensiune. Autorul cărții ne mărturisește de ce a scris cartea și ce mesaj transmite ea.
Reporter: De ce ați scris această carte și ce conține ea?
Prof. univ. dr. Mircea Chiorean: M-am născut în România creștină. În copilărie, am făcut religie, am fost la biserică, a venit comunismul și n-am mai mers la biserică. Am făcut două facultăți de științe pozitive și am devenit ateu. Am îmbătrânit și am constatat că știința pozitivă de care m-am ocupat o viață întreagă nu este suverană și nu explică tot, nici în legătură cu Universul, nici în legătură cu viața, cu moartea sau în legătură cu așa-zisa nemurire. În baza unei experiențe științifice foarte mari și a unei practici medicale de 50 de ani, în care m-am întâlnit inclusiv cu moartea, cu viața și cu nemurirea, m-am gândit să scriu această carte.
Rep.: De ce ați numit-o „Iluzia nemuririi”?
M.C.: Am mers pe ideea iluziei neumuririi. Un bun prieten, din Statele Unite, care a făcut și o recenzie, m-a întrebat de ce i-am spus „Iluzia nemuririi” dacă eu, în carte, am documentat că nemurirea există. Răspunsul meu a fost că știința încă nu poate să dovedească, cu argumente, 100% nemurirea.
Rep.: Cum este structurată lucrarea?
M.C.: Având această educație de creștin, de ateu, de biolog, de medic, m-am gândit să scriu despre nemurire, dar acest lucru însemna că trebuie să abordez problema morții. Ca să abordez problema morții trebuia să abordez problema vieții. În legătură cu moartea, profesia mea de anestezist reanimator era foarte potrivită pentru așa ceva, pentru că am asistat nu sute, ci mii de oameni care mureau. Pe de altă parte, am avut șansa să fiu căsătorit cu un mare genetician, care, din păcate, nu mai este printre noi. Soția mea avea astfel de preocupări, chiar unele, să zicem, din domeniul paranormalului, fiind și foarte dotată. Din discuțiile cu ea, am ajuns la concluzia că trebuie să abordez această problematică complexă din două puncte de vedere: din punct de vedere al geneticii și din punct de vedere al fizicii cunatice. Problema era cum să corelez problemele de genetică cu fizica cuantică. În genetică, eram destul de bine avizat, dar în fizica cuantică nu prea. M-am frământat mai mulți ani de zile și am ajuns să structurez cartea în trei capitole: viața, moartea și nemurirea. Deși aveam multe cunoștințe multe în legătură cu viața mi-a fost foarte greu să definesc viața. Am ajuns la concluzia că viața, după cum recunosc religia și știința, s-a născut odată cu informația deținută de ADN. Am mers mai departe, în legătură cu moartea, iar datele științifice recentă arată că moartea apare atunci când AND-ul hotărăște, care poate fi naturală sau ca o predispoziție genetică și am dat trei exemple, cel mai pregnant exemplu fiind disfuncția mecanismului ciberntic al organismului de reglare înainte, care e descris în carte. Când acesta nu funcționează, apare accidentul de circulație, accidentul casnic, accidentul de muncă. Aceasta este problema doctorului Arafat, cu care urmează să discut, căci i-am făcut cartea cadou. Am mers mai departe, în legătură cu nemurirea și din datele pe care le-a adus genetica în a doua jumătate a secolului al XIX-lea am constatat foarte limpede că AND-ul uman, prin faptul că se replică indefinit, înseamnă ceea ce dacii ziceau continuitatea dintre generații și atunci am ajuns la concluzia că din punct de vedere fizic, nemurirea înseamnă continuitatea dintre generații prin această replicare și această reproducere a AND-ului. Religia spune că sufletul este nemuritor. Ce o fi sufletul? La ora actuală, sufletul este conceput ca așa-numita informație dată de conștiință. În creier, s-a stabilit că există sedii ale conștiinței umane. Finalul este unul pragmatic, în care am descris un protocol de evaluare a spiritualității omului, care arată că spiritualitatea umană care merge până la transcendență devine suferindă la un moment dat și am arătat că religia este rugăciunea și rugăciunea este proteza spiritului, așa cum ventilația artificială e proteza insuficienței respiratorii.
Rep.: Cu alte cuvinte, ne putem trata prin rugăciune?
M.C.: Da, în tratarea spiritului suferind. Un cercetător american a înregistrat electrofiziologic și prin computer tomografie creierul la budiști, la călugări și la oameni foarte credincioși. A constatat că în această transă apar modificări beneficie ale creierului și așa se explică lucrurile care încă nu sunt clarificate de știință. Din aceste cercetări, se naște genetica informațională, care prevede în mod științific ceea ce se întâmplă cu vindecarea.
Rep.: Este o carte pentru un public mai restrâns și mai greu de digerat…
M.C.: Am făcut și un glosar, unde am explicat anumite noțiuni, dar oamenilor simpli le-a plăcut, de exemplu, felul în care am descris moartea câinelui meu. Sunt noțiuni de genetică și de fizică cuantică foarte complicate. Nu trebuie să fii neapărat foarte cult, ci trebuie să ai un pic de cultură și imaginație pentru a-ți dispersa spiritualitatea în mai multe părți.
