Află ce mai vând românii la Târgul colecționarilor Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 530 Vizualizări

Află ce mai vând românii la Târgul colecționarilor

O serie de mărci poştale, ceasuri, bancnote, bibelouri, statuete, monede vechi, cărți de valoare adunate pe parcursul a zeci de ani, au fost expuse, în cadrul unei expoziţii organizate de Asociația Filateliștilor din județul Mureș, în ziua de sâmbătă, 24 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor ”Mihai Eminescu”. Târgul Colecționarilor – ediția a VIII-a s-a desfășurat între orele 8.00-14.00,  cu participarea a peste 90 de colecționari veniți din toate colțurile țării și de peste graniță, din Ungaria.

 DSC_4748

Dionisie Naznan colecţionează bancnote înainte de anii 90, perioadă în care a adunat cu sutele. ” Am și din anii 1917, 1944, din 1929, nu le-am adus pe toate la expoziție, doar câteva, din cele mai reprezentative”.

 DSC_4752

Mihai Moldovan adună lucruri vechi de ani buni. În colecţia sa se regăsesc bijuterii, argintărie, medalii, statuete, şi chiar instrumente muzicale. În plus, cei care au trecut pe la standul său au profitat de cunoştinţele sale în materie de cultură generală.

DSC_4757

„ Sunt colecționar, motiv pentru care nu rezist să nu cumpăr lucruri a căror valoare este inestimabilă, și nu mă refer la partea financiară, cât la vechimea lor. Astăzi am cumpărat o lampă cu gaz din producţia sticlei Porumbacu, care se făcea pe vremea principelui Gabriel Bethlen, în anii 1625-1626. Acesta a poruncit să fie aduşi în sat meşteri sticlari din Veneţia şi anume Murano, așa ceva nu se mai fabrică în ziua de azi. Tot astăzi am achiziționat o sticluță pentru medicamente din secolul XIII, am dat 90 de lei pe ea” a declarat Mihai Moldovan, colecționar.

Pe la 1830, femeile au început să se coafeze cu un coc circular sau rulat drept pe creștet, susținut de ace și piepteni, iar participanții expoziției au putut să vadă la standurile expuse ace de argint pentru păr din anii 1850,  sigilii din secolul XIX pentru curioși, o colecție impresionantă de ceasuri pentru pretențioși, sau o râșniță de măcinat cafea din anul 1920 colecția Peugeot Ferrs. Preţul antichităţilor a ajuns până la câteva sute de lei în funcţie de obiectul ales.

DSC_4755

” Eu colecționez de 51 de ani, cu alte cuvinte de la 4 ani, pasiune insuflată de la bunicul meu. Colecțiile mele sunt pe diferite teme, paleontologie, muzică, timbre, ștampile, foto TV, film, tablouri, am foarte multe, norocul meu e că stau la o casă și am spațiu suficient” ne- declarat Vasile Roman, colecționar.

Asociația Filateliștilor din județul Mureș a fost inițiată de trei membri, respectiv Gheorghe Pârlea, Niki Ros și Adrian Țintă. Târgul Colecționarilor va fi organizat și în primăvara anului viitor, o ediție jubiliară va avea loc în vară, cei 10 ani de activitate urmând a fi marcați într-un cadrul festiv, ieșit din tipar.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Chiar oameni pasionaţi. Am fost şi eu odată şi am discutat cu ei. E un lucru deosebit să ai ca hobby colecţionarea de timbre, bancnote, etc… Când vrei să te relaxezi, te mai uiţi la ele, este plăcut şi util.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE